În 2019 locuitorii regiunii Cernăuți au achitat 222,7 milioane de grivne pentru necesitățile Armatei

sbor1

În 2019, pentru necesitățile Armatei Ucrainene, locuitorii regiunii Cernăuți au transferat în Bugetul de stat 222,4 milioane de grivne, cu 33,5 milioane mai mult decât în 2018, informează Serviciul Fiscal de Stat al Ucrainei în regiunea Cernăuți.

De la începutul aplicării impozitului militar locuitorii regiunii Cernăuți au achitat 784,6 milioane grivne.

Anul trecut, bugetarii din orașul Cernăuți au achitat 131 milioane grivne, cei din raionul Vijnița — 8,4 milioane grivne, raionul Herța — 3,8 milioane grivne, raionul Hliboca — 9,9 milioane grivne, raionul Zastavna — 7,5 milioane grivne, raionul Kelmenți — 5 milioane grivne, raionul Chițmani — 10,7 milioane grivne, raionul Noua Suliță — 9,4 milioane grivne, raionul Putila — 4,3 grivne, raionul Secureni — 8,3 milioane grivne, raionul Storojineț — 11,7 milioane grivne, raionul Hotin — 7,6 milioane grivne, orașul Novodnistrovsk — 4,7 milioane grivne.

Impozitul militar a fost aplicat în Ucraina din august 2014 drept o sursă suplimentară de finanțare și sprijin pentru armată. Rata acestei plăți este de 1,5% din venitul impozabil. Plătitorii de taxe militare sunt persoane fizice – rezidenți și nerezidenți, care au venituri în Ucraina. Angajatorii sunt responsabili pentru plata impozitelor la buget, în timp ce se calculează veniturile sub formă de salarii în favoarea contribuabilului. (S.B)

Добавить комментарий