În anul 2016 au fost uciși 57 de jurnaliști

jurnalisti-ucisi-620x344

Cincizeci și șapte de jurnaliști au fost uciși în lume în 2016 din cauza profesiei lor, față de 67 în 2015, mai ales în țările aflate în război, potrivit bilanțului anual publicat luni de Reporteri fără Frontiere (RSF), transmite Agerpres.

Siria a devenit un infern în 2016, cu 19 jurnaliști uciși, urmată de Afganistan (10 uciși), Mexic (9), Irak (7) și Yemen (5), menționează ONG-ul.

Nouă «jurnaliști-cetățeni» (bloggeri) și opt colaboratori media au fost de asemenea asasinați în acest an, reprezentând un total de 74 de jurnaliști uciși „pentru exercitarea misiunii lor de informare”, a scris RSF în bilanțul său anual.

„Această scădere semnificativă se explică prin faptul că tot mai mulți jurnaliști fug din țările devenite foarte periculoase: Siria, Irak, Libia, dar și Yemen, Afganistan, Bangladesh sau Burundi au devenit parțial găuri negre de informație unde domnește impunitatea”, explică ONG-ul.

Aproape toți jurnaliștii au fost uciși în propria țară, în afară de patru care și-au pierdut viața în timp ce erau într-o țară străină.

Cu 19 victime în 2016 față de 9 în 2015, Siria a devenit cea mai letală țară din lume pentru jurnaliști.

Dintre aceste victime, Osama Jumaa, 19 ani, fotoreporter pentru agenția britanică Images Live, a fost ucis pe 5 iunie în timp ce relata despre o operațiune de salvare după bombardamente într-un cartier rezidențial din Alep.

Cu nouă jurnaliști uciși în 2016, Mexicul rămâne țara cea mai letală pentru jurnaliști de pe continentul american, subliniază RSF.

De asemenea, Mexicul este pentru jurnaliști cea mai letală țară care nu se află în război.

Cel puțin 780 de jurnaliști au fost uciși în ultimul deceniu din cauza profesiei lor, potrivit bilanțului ONG-ului.

Добавить комментарий