În centrul Moscovei a fost inaugurată statuia Cneazului Kievean Vladimir cel Mare

NdAUooJk6RftCHBEPAW3zYkCD3LFodzX

Președintele rus, Vladimir Putin, a inaugurat vineri în fața Kremlinului statuia grandioasă a cneazului Vladimir I, zis și Vladimir cel Mare, care în urmă cu mai mult de un mileniu, în anul 988, a întemeiat primul regat slav creștin, transmite independent.md cu referire la AFP și EFE.

„Cneazul Vladimir a pus bazele unui stat puternic, unit și centralizat, format de o mare familie de popoare, limbi și religii (…) Acest monument aduce un omagiu remarcabilului nostru strămoș, fondatorul spiritual al Statului rus, dar și sfânt, lider politic și războinic”, a subliniat președintele rus în discursul susținut sub o ninsoare abundentă.

whADBGJAFAOyUzj58x0OPq0AZxvnAFFm

„Astăzi, datoria noastră este să rămânem uniți în fața provocărilor și amenințărilor actuale, sprijinindu-ne pe moștenirea noastră spirituală”, a mai spus liderul de la Kremlin, dezvelirea monumentului desfășurându-se chiar de Ziua Unității Naționale.

Istoricii ucraineni numesc inaugurarea acestui monument în centrul Moscovei, nimic mai mult decât planurile Kremlinului de a pune mâna pe moștenirea istorică a Ucrainei.

Cneazul Vladimir cel Mare (978-1015) este considerat primul conducător creștin a Rusiei Kievene, care a pus baza unui stat puternic centralizat cu capitala la Kiev.  El a înfăptuit o puternică reformă administrativă, aducând sub stăpânire liderii triburilor locale și înlocuindu-i cu feciorii săi supuși Kievului.

Istoricii ucraineni subliniază că în timpul domniei lui Vladimir cel Mare, nu a existat asemenea oraș ca Moscova precum și nici statul rus.

 

Добавить комментарий