În lumea poeziei lui Vasile LEVIŢCHI

000-DSC_3219

Luna noiembrie soseşte pentru noi, românii din nordul Bucovinei, cu câteva date importante pentru viaţa culturală, socială şi politică a ţinutului. Astfel, la 11 noiembrie, la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, raionul Hliboca, se va desfăşura cea de a doua ediţie a Festivalului literar „Vasile Leviţchi”, la organizarea căruia şi-au dat concursul Liceul „Mihai Eminescu” din localitate, Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi, Asociaţia Ştiinţifică-Pedagogică „Aron Pumnul”, cu sprijinul primăriei din satul Carapciu şi al Consulatului General al României la Cernăuţi. Ca invitaţi de onoare ai Festivalului la sărbătoare vor participa domnul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, împreună cu un grup de scriitori.

De fiecare dată când vorbim despre fiinţa noastră naţională, despre patrimoniul cultural şi literar ne amintim de Vasile Leviţchi, de opera lui poetică, de publicistica în care autorul încerca să găsească răspunsuri la cele mai actuale probleme ale vieţii. Sperăm că sâmbăta viitoare, la 11 noiembrie, la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu – baştina poetului – ne vom da întâlnire din nou în cuvântul poetic al scriitorului, evocând personalitatea lui marcantă pentru viaţa întregii comunităţi româneşti din Bucovina. Începutul manifestării la ora 12.30. Sunt invitaţi scriitorii din Bucovina, ziariştii de la publicaţiile româneşti din ţinut, profesorii de şcoală, studenţii, elevii şi toţi admiratorii cuvântului artistic.

Comitetul organizatoric

Добавить комментарий