În ospeție la prieteni în ceas aniversar

18880045_10208508764348182_9103041462223381325_o

Cea de-a şasea zi a lunii lui Cireşar constituie un bun prilej pentru mânuitorii cuvântului de a se opri pentru ceva timp din goana şi iureşul evenimentelor. La 6 iunie, jurnaliştii au marcat sărbătoarea profesională. În acea seară splendidă de vară, prietenii apropiaţi ai micului colectiv de la ziarul raional „Monitorul de Hliboca” s-au refugiat într-un colţişor de rai din localitatea Tărăşeni spre a aduce cele mai alese cuvinte de felicitare şi bun augur pentru membrii acestei familii.

Recent această publicaţie a rotunjit vârsta de 60 de ani de activitate şi servire oamenilor. Nu este o vârstă a pensionării, după cum se obişnuieşte, spunea pe un ton de glumă domnul Nicolae Şapcă, care se află în fruntea acestui ziar din anul 1998, ci o vârstă a renaşterii şi refacerii.

18880295_10208508747827769_4679645791643181507_o

Mesaje de felicitare, însoţite de diplome de excelenţă au fost adresate prietenilor-monitorişti de către Petro Panciuk, preşedintele Consiliului Raional Hliboca, şi Vitali Kolomieţ, prim-adjunct al şefului Administraţiei Raionale de Stat, co-fondatori ai acestei publicaţii. Printre oaspeţii de onoare s-au numărat primarul oraşului Şiret, Adrian Popoiu, cuplul Ioan şi Paraschiva Abutnăriţei, eminenţi critici istorici şi literari. Cuvinte de aleasă consideraţie pentru acest colectiv au rostit cunoscutul ziarist şi om de cultură, domnul Vasile Bâcu, redactor-şef al săptămânalului „Gazeta de Herţa”, care a pornit în lumea cuvântului scris anume de la „Monitorul de Hliboca”, doamna Doina Bojescu, redactor-şef al ziarului „Concordia”, domnul Leonid Parpauţ, redactor-şef al redacţiei emisiuni în limba română de la TVR Bucovina, domnul Ion Creţu, şeful direcţiei Fondului de Pensii al Ucrainei în raionul Hliboca. Au venit cu un cuvânt de bun augur mai mulţi oameni de afaceri şi agenţi publicitari din ţinut.

Buna dispoziţie a „monitoriştilor” şi a oaspeţilor a fost întregită de formaţia „Dynacord”, condusă de Valentin Opaiţ.

Dumitru Verbițchi

Foto: Nicolae Hauca

Добавить комментарий