În satul Oprișeni obiceiurile și tradițiile populare se păstrează și se promovează cu sfințenie

82464708_1055261061494317_207679978207182848_n

Poporul se definește prin tradițiile, obiceiurile și datinile sale. Prin urmare, nu trebuie să renunțăm niciodată la valorile autentice eterne prin care se reflectă o parte din istoria neamului nostru. Fiecare element al culturii românești reprezintă o moștenire a poporului nostru care trebuie transmisă și generațiilor viitoare.

În satul Oprișeni din regiunea Cernăuți, obiceiurile și tradițiile populare se păstrează și se promovează cu sfințenie. De la mic la mare toți se pregătesc de sărbătoare. De fiecare dată când vorbim despre acesta, ne imaginăm atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă, înconjurați de oameni dragi, de familie, de prieteni… Și anul acesta ne-au bucurat cu colinde și urături, cântece și sorcove copilașii, apoi feciorii și gospodării satului.

Pentru ca sărbătorile să continuie într-o magie și mai colorată, feciorii satului au jucat „CĂLUȚII”, care au fost așteptați cu mare nerăbdare în fiecare gospodărie. Pe ulițele satului ieșeau și copiii, și bătrânii să vadă aleanul „Caluților”, care a continuat două zile, terminând cu jocul festiv la Casa de cultură.

Vreau să menționez bravii băieți, care prin munca și stăruința sa promovează cultura și tradițiile noastre: Vasile Costiuc, Ion Semco, Bogdan Velicico, Adam Partaș, Denis Petrovici, Gheorghe Romaniuc, Andrei și Marian Greniuc, Gheorghe și Nicolai Postevca, Ion Costi, Gheorghe Popovici, Marian Bodnariuc…

Sunt pe sfârșit sărbătorile de iarnă, dar ele au reușit să încolțească în inimile oamenilor nădejdea într-un an mai bun și cu pace.

Fie că bucuria și liniștea aduse de frumoasele și sfintele sărbători să ne însoţească pe tot parcursul noului an! LA MULȚI ANI!

Veronica Rusu,

Profesoară la ȘM Oprișeni

Lasă un răspuns