„Înflorește la fel ca magnolia”

QeXYKDwGD5JGsf3uyHBI.r695x430

Magnolia este o floare plină de semnificații și istorie. Există dovezi că ea creștea pe Pământ cu 20 milioane de ani în urmă. Magnolia albă simbolizează puritate și perfecțiune, magnolia roză – tinerețe, inocență și bucurie, magnolia verde – sănătate și noroc. Aceste semnificații ale florilor de magnolie se potrivesc de minune pentru caracteristica legendarei cântărețe Sofia ROTARU.

Întâmplător sau nu, zilele acestea septogenara și „veșnic tânăra” Sofia Rotaru a avut o sesiune fotografică împreună cu familia în tovărășia… magnoliei în floare. Fiind plasate pe Instagram, aceste fotografii ale ilustrei interprete și membrilor familiei ei au trezit un val de exclamații din partea melomanilor și admiratorilor talentului ei. Au urmat complimente de genul „Sofia Rotaru – etalon al feminității și purității”, „Înflorește la fel ca magnolia”…

În activitatea scenică de mai bine de jumătate de veac Sofia Rotaru, de trei ori artistă a poporului (din fosta URSS, Ucraina și Moldova), a avut în repertoriul său adevărate șlagăre scrise anume pentru ea de compozitori din Ucraina, Rusia și Moldova. Floarea de magnolie, cu atâtea semnificații, o leagă de creația celui mai mare poet basarabean Grigore Vieru. Câteva cântece pe versuri de Grigore Vieru sunt permanente în repertoriul cântăreței. În Wikipedia din Moldova ea este numită „regina pop”, de origine etică română din Ucraina.

Добавить комментарий