Îndrăgostitul de poezie, GHEORGHE ŞODRÂNGĂ-REGĂŢEANU, s-a născut la 30 martie 1963 în satul Mogoşeşti, raionul Herţa, unde a crescut fiind educat în cultul graiului, portului şi a obiceiurilor strămoşeşti. A studiat la şcoala primară şi cea medie din satul natal, apoi în Republica Moldova a urmat cursurile Şcolii Tehnice Silvice (post-liceale) din Chişinău, obţinând diplomă de tehnician silvic. Din anul 1986 a lucrat la Ocolul silvic „Laura” din localitatea Crasna de lângă Vicovu de Sus din Bucovina, la mai puţin de 5 kilometri până la Putna. Şi-a continuat studiile superioare şi de specialitate la Universitatea de Stat din Moscova, devenind inginer silvic-tehnolog. A renunţat la facilităţile oferite după 1990 în zona fostului imperiu sovietic şi s-a întors în anul 1998 ca specialist pe plaiurile natale ale Herţei, ocupând postul de şef al Ocolului silvic. Din anul 2001 deţine funcţia de director al întreprinderii de Stat „Ocolul Silvic de Stat Herţa al Complexului Agroindustrial”. În familie educă doi copii pe care îi învaţă să trăiască, să vorbească, să gândească şi să iubească româneşte.
Militantul pe tărâmul social şi literar Gheorghe Şodrângă, care scrie sub pseudonimele Gheorghe Regăţanu-Cernăuţi, Gheorghe Regăţanu şi uneori Gheorghe Şodrângă-Regaţeanu, este un participant activ la activităţile culturale organizate atât în ţară, cât şi în străinătate, aducând prin poeziile sale patriotice un strigăt pentru păstrarea graiului, portului şi obiceiurilor românilor din Ucraina. Poeziile sale au fost publicate în cea mai mare parte în ziarul raional „Gazeta de Herţa”, dar şi în alte ziare locale. A debutat cu primul volum de versuri întitulat „Micul Regat”, publicat la Hliboca, sub îngrijirea scriitorului Nicolae Şapcă, redactor-şef la gazeta „Monitorul de Hliboca”, Cernăuţi.
Mesajul din creaţia literară a poetului Gheorghe Regăţanu, este cu preponderenţă patriotic, în care dorul şi dragostea pentru limba şi cultura strămoşească a vitregitului său neam străbate timpul şi veşnicia, concretizându-se în versuri ce se adresează atât minţii, cât şi inimii.
Poezia lui este ca o flacără, ca un vulcan care erupe instantaneu. Existenţa este o grea încercare, infinite răscruci apar la orice pas şi el, poate, nu are altă cale decât de a mânui condeiul cu decenţă şi curaj, osândind păcatul celor care i-au smuls rădăcinile, i-au mutilat graiul şi i-au ştirbit identitatea. Rătăcind prin labirintul cuvintelor, poetul abordează cu bărbăţie termeni şi expresii sensibile precum gardul de sârmă ghimpată. Versurile simt uneori un îndemn la luptă, alteori oscilează între speranţă şi resemnare, între durerea sfâşietoare a despărţirii de cei dragi, de dincolo de Prut până la Nistru…
