Întâlnire de lucru la Suceava cu funcționari publici, reprezentanți de instituții ale societății civile și mass-media din Regiunea Cernăuți

FB_IMG_1535178783982

Pe data de 24 august 2018, în incinta Consiliului Județean Suceava a avut loc o întâlnire a reprezentanților Administrațiilor Publice, a instituțiilor societății civile și mass-media din regiunea Cernăuți și județul Suceava în cadrul proiectului „Comunicarea eficientă a Administrației Publice și instituțiilor societății civile: mecanisme, bunele practici și experiența de implementare“, realizat de centrului de formare a funcționarilor publici Cernăuți, ONG „Perspective Bucovinene”, cu sprijinul financiar al Fundației Hanns Zaidel.

Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava s-a declarat bucuros să fie gazda delegației din Cernăuți.

Noi lucrăm foarte aproape cu administrația de la Cernăuți. Avem un parteneriat de peste 20 ani cu Regiunea Cernăuți, parteneriat pe care îl avem în comun și cu regiunea Schwaben din Germania și Mayenne din Franța. Mă bucur că putem să discutăm, să împărtășim din experiența noastră. Aș spune că secretul administrației publice se află în descentralizare. Până unde merge descentralizarea, foarte mult depinde de guvernul central. Am fost doi ani de zile ministru al Agriculturii și cunosc foarte bine ce înseamnă administrația centrală. O altă problemă este că descentralizarea trebuie urmată de bani, de finanțe. Sunt convins că și la dumneavoastră sunt astfel de lucruri. Cred că succesul în administrație e să nu mergi atât de des în capitală, ci să ai posibilitatea să iei deciziile la tine acasă”, a transmis Gheorghe Flutur.

Pe de altă parte, după cum susține președintele Consiliului Județean Suceava, legătura administrației cu societatea civilă, cu ONG-urile este fundamentală.
„Avem o relație foarte bună cu societatea civilă. Sigur, nu atât cât s-ar dori. Avem instrumente de consultare atunci când avem anumite inițiative legislative, hotărâri, etc. Transparența în administrație este o problemă foarte importantă. Noi avem un grad mare de transparență în ceea ce privește cheltuirea banului public. Totul la vedere, totul este pus pe site-ul unității noastre”, le-a transmis Gheorghe Flutur celor prezenți.

La întâlnirea de lucru a participat și rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Mihai Dimian , care a subliniat evoluția care a avut loc în ultimii 10 ani în România, odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Deși mai avem mult până a fi mulțumiți ca cetățeni, cred că progresul este vizibil pentru majoritatea dintre noi, mai ales pentru cei care au plecat și au revenit, care își aduc aminte cum era înainte, în urmă cu 10-15 ani, și văd cum este acum”, a declarat Mihai Dimian.

FB_IMG_1535178790738

Добавить комментарий