Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi

18 08 2021 LC IST 1

La 18 august 1657, cu 364 de ani în urmă, la Mănăstirea Secu, s-a stins din viață Mitropolitul Moldovei Varlaam, autorul „Cazaniei” şi al primelor versuri în limba română.

Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. Pe aceeaşi vatră, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu, în care a început să funcţioneze şi o şcoală. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.
În 1628 Varlaam devine duhovnic şi sfetnicul personal al domnitorului Moldovei Miron Barnovschi-Movilă. În scurtă vreme va fi numit în fruntea unei solii la Moscova trimise cu daruri şi comenzi de icoane la ţarul Rusiei Mihail Fiodorovici şi Patriarhul Moscovei Filaret Nikitici. La întoarcere trece pe la Kiev, unde este primit cu ospitalitate de arhimandritul Petru Movilă, iar în 1632 este uns Mitropolit al Moldovei.

Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat „Mărturisirea de credinţă” alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii. Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei. Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe.  Lucrarea sa întitulată „Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari” (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţă pe românii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

18 08 2021 LC IST 2

În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În anul 1641, în această biserică evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iaşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.
După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin. Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri în anul 1657. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.
Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий