Într-o singură zi la Noua Suliţă a sosit ajutor umanitar din România şi Italia

25 03 2022 ИН 1

Zilnic pe adresele comunităţilor teritorial unite din regiunea Cernăuţi sosesc ajutoare umanitare de peste hotare. O parte din acestea sunt rezervate persoanelor strămutate, iar în ţinutul nostru şi-au găsit adăpost circa 60 mii persoane, iar restul, cea mai mare parte este expediată pe front, în regiunile unde au loc lupte.

Astăzi două microbuze cu ajutor umanitar au sosit la Noua Suliţă. Transportul a fost asigurat de Asociaţia Ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Siret, România, iar ajutorul umanitar a fost donat de Organizaţia pentru asistenţa medicală urgentă „Johanniter”.

Un lot de ajutor umanitar a fost adus la Noua Suliţă şi din Italia. Este vorba de medicamente, mijloace de igienă personală, îmbrăcăminte pentru copii şi maturi. Aceasta este contribuţia copământenei noastre Aliona Bejan, care în momentul de faţă trăieşte în Italia. Conducerea CTU Noua Suliţă a exprimat mulţumiri pentru susţinere şi ajutor şi prin intermediul contului său de Facebook.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti

Добавить комментарий