Întrevederea Ambasadorului României cu Ministrul Politicilor Informaționale al Ucrainei

17016924_762695943880920_7000719458168667308_o

Cristian Leon Țurcanu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina a avut o întrevedere cu Ministrul Politicilor Informaționale al Ucrainei, Iuri Steț.

Demnitarul ucrainean a făcut o prezentare a ministerului și a principalelor responsabilități și activități ale acestuia,  inclusiv în contextul adoptării și promulgării Doctrinei privind Securitatea Informațională a Ucrainei.

Discuțiile deschise și constructive s-au referit la importanța și modalitățile de cooperare între cele două state în sfera informațională, în mod special în contextul de securitate regională. Totodată, a fost subliniată importanța aprofundării cunoașterii reciproce dintre cele două popoare, element necesar pentru depășirea cu succes a provocărilor comune. În acest sens au fost discutate modalitățile de informare obiectivă a publicului larg, inclusiv prin instrumente precum programele de televiziune destinate transmiterii internaționale.

De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate și aspect legate de noile tipuri de amenințări în sfera securității informaționale și modalitățile eficiente de contracarare a acestora.

Добавить комментарий