Ion Ceban, primul candidat de stânga care ajunge primar al Chișinăului

21533482

Ion Ceban, candidatul PSRM, va fi noul primar al Chișinăului, arată rezultatele preliminare obținute după prelucrarea a 306 din cele 307 procese-verbale primite de la secțiile de vot din capitala Republicii Moldova. Socialistul Ion Ceban a câștigat detașat în fața lui Andrei Năstase, candidatul blocului ACUM, la o diferență de 5,04 la sută din voturi. Andrei Năstase a beneficiat de susținerea a 47,48 la sută din electorat.

De menționat că de la declararea independenței țării, locuitorii capitalei Republicii Moldova nu și-au ales niciodată, prin vot direct, un primar de stânga. Analiștii pun succesul lui Ion Ceban pe seama faptului că în ultimele săptămâni socialiștii au reușit să preia din electoratul Partidului Democrat.

Ion Ceban are 39 de ani și a fost deputat în trei legislaturi. Este secretarul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor, a fost purtător de cuvânt al președintelui Igor Dodon și în ultimii patru ani a fost șeful consilierilor socialiști din Consiliul Municipal Chișinău. A deținut și funcții în executiv, fiind șef de direcție și ministru-adjunct.

A absolvit Facultatea de matematică la Universitatea din Chișinău și are studii de administrație publică urmate la Moscova, unde în prezent este și doctorand.

Este căsătorit și are doi copii. Cunoaște trei limbi străine: rusa, franceza și engleza.

Добавить комментарий