Ion Muscalu a adus la Cernăuți „Umbra lui Dragoș Vodă”

13217317_2044796225746458_5116660846227267202_o

Romancierul ieșean Ion Muscalu, cel, care după spusele domniei sale „nu scrie istorie, ci valorifică literar istoria”, a sosit duminică, 15 mai, la Cernăuți, unde a lansat noua sa pânză epică „Umbra lui Dragoș Vodă”. Acțiunea a avut loc în incinta Bibliotecii revistei „Glasul Bucovinei”. Redactorul-șef al acestei publicații, istoricul literar, Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, prezentându-l pe oaspete, a relevat că autorul ieșean a călătorit prin Bucovina pe urmele lui Ștefan cel Mare, a poposit la Toporăuți, la vechea Biserică Sfântul Ilie, ctitorită de neamul Barnovschi, neam din care se trage domnul Moldovei, Miron Barnovschi, cel care, la rândul său, a contribuit la zidirea „bisericii valahe” din Lviv. Miron Barnovschi face parte din categoria domnitorilor moldoveni puțin cunoscuți, despre care preferă să scrie Ion Muscalu. Poate din aceste considerente, a accentuat doamna Alexandrina Cernov, romanele lui Ion Muscalu sunt foarte valoroase – învățăm istoria după ele.
Autorul a avut cu sine și câteva exemplare ale romanului său „Osândă și iz­bândă” despre viața voievodului martir Miron Barnovschi, care a văzut lumina tiparului chiar în anul curent.
„Am mers și pe urmele lui Bogdan-Vodă”, a declarat Ion Muscalu, povestindu-le celor prezenți la această „lectură de duminică” despre istoria scrierii romanului. La ­ Bogdana, ctitorie a lui Petru I Mușat, arheologii au dat de mormântul lui Bogdan Vodă, a comunicat el. Autorul și l-a închipuit pe voievod, la apusul vieții sale, călare pe cal spre soarele ce apunea și el, după munți, iar umbra lui Bogdan Vodă era îndreptată spre apa Moldovei. Domnitorul îi mulțumea lui Dumnezeu pentru destinul care i l-a dat și nu în zadar a făcut umbră pe pământ. „Sunt nevoit să mă transpun în starea personajului meu”, a afirmat Ion Muscalu.
Doctorul în istorie, Ilie Luceac, a mărturisit despre felul cum tinde să se documenteze scriitorul, înainte de a începe lucrul la noua carte, și vizitează neapărat locurile unde se desfășoară evenimentele. „Este o energie a locului pe care scriitorul trebuie s-o simtă”, a explicat Ion Muscalu. Un alt principiu al scrisului lui Ion Muscalu este „respectarea cu sfințenie a adevărului istoric”, căci numai astfel cititorul va avea încredere în cele așternute pe hârtie.
Consulul Consulatului General al Ro­mâniei la Cernăuți, Edmond Neagoe, prezent la lansarea de carte, a accentuat că „a citi o carte este un act intim ca o rugăciune”. Cărțile lui Ion Muscalu ne învață că neamul nostru va dăinui în acest proces de globalizare, păstrându-și cre­dința, limba, istoria și tradiția.
Iar cititorilor din regiunea noastră le comunicăm că mai toate scrierile lui Ion Muscalu se află la Biblioteca revistei „Glasul Bucovinei”.
Vasile CARLAŞCIUC

Добавить комментарий