Irina Bilyk, prima din vedetele ucrainene, a pedepsit publicaţiile de bulevard

383516625

383516625Nu fiecare artist de estradă poate fi inclus într-o carte a recordurilor. Însă aceasta nu se referă la artista poporului din Ucraina, Irina Bilyk. În primăvara anului 2013 ea, împreună cu Grupa „TIK”, în decursul a 30 de zile a susţinut 24 de concerte – un succes trecut în Cartea Recordurilor Ucrainei. Cântecul ei „Vom fi împreună” s-a numărat printre primele zece cântece cele mai populare în rândurile melomanilor din Rusia, deţinând locul 8. În acel an, interpreta a fost nevoită să-şi apere bunul său nume în sala judecătoriei. Este prima din vedetele ucrainene, care a câştigat procesul judiciar împotriva publicaţiilor de bulevard.

Anul 2014, de asemenea, a fost benefic pentru vedeta estradei ucrainene Irina Bilyk. Hitul ei „Taxi” în decurs de şase luni a deţinut primul loc în parada hiturilor ucrainene. Iar în ziua sa de naştere, la 6 aprilie, interpreta a organizat un concert de binefacere şi a prezentat parfumul său „IraBi”. În vara aceluiaşi an Irina Bilyk renunţă la colaborarea cu producătorul Iuri Nikitin.
Lansarea noului album „Zori de zi” a avut loc în septembrie, la ora 6 şi 30 de minute pe acoperişul unui hotel din centrul Kievului.
În preajma anului nou – 2015, interpreta Irina Bilyk a participat la o licitaţie de binefacere, desfăşurată în unul din restaurantele din afara Kievului. Special pentru această acţiune de binefacere Irina Bilyk a copt o plăcintă cu carne. Ultima bucăţică din această plăcintă a fost vândută cu 100 de grivne. Astfel au fost adunate 25 mii grivne pentru cadourile de Anul Nou destinate copiilor din zona Operaţiunii antiteroriste.

Добавить комментарий