Istoricul zilei: 18 ianuari

18 01 2021 LC IST 4

Anul 1654. A fost semnat Tratatul de la Pereiaslav de unire a Ucrainei cu Rusia. Bogdan Hmelnițki (1595-1657) a fost hatman al Hatmanatului cazacilor zaporojeni şi conducătorul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc.  Tratatul de la Pereiaslav, votat de Adunarea reprezentativă a ucrainenilor, a dus la absorbirea Ucrainei de către Țaratul Rusiei şi la pierderea independenței ei . Pentru Țaratul Moscovei și țarul Alexei Mihailovici, tratatul legitima pretențiile asupra teritoriilor Rusiei Kievene și întărea influența Moscovei în regiune. Pentru Bogdan Hmelnițki și cazaci, acest tratat oferea mai înainte de orice o protecție a unui monarh puternic, care era în plus conducătorul unei forțe regionale ortodoxe. Istoricii nu au ajuns la un numitor comun  referitor la tipul de uniune pe care l-a gândit  Bogdan Hmelnițki: o uniune militară, o uniune putere suzerană – vasal, sau o încorporare completă a Ucrainei în Țaratul Rusiei, existând păreri radical diferite cu privire la prevederile tratatului și la caracterul uniunii.

Actualii istorici din Ucraina atrag atenţia asupra faptului că jurământul de la Pereiaslav în baza înţelegerilor verbale, la care s-a ajuns în rezultatul negocierilor, n-a fost încuviinţat de întregul popor, mai ales de clerul din Ucraina. În luna martie a aceluiaşi an ţarul a dat garanţii privind menţinerea drepturilor de stat ale Ucrainei, însă aceste garanţii au fost încălcate de multe ori şi în decurs de 120 de ani autonomia largă a pământurilor ucrainene a fost redusă la zero.

18 01 2021 LC IST 1

Anul 1821. A început Revoluţia de la 1821 din Muntenia.  Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar şi ai Eteriei, încheie o înţelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să-i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă. Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştiul  în fruntea unei cete de arnăuţi şi se îndreaptă spre Târgu Jiu, unde ajunge la 21 ianuarie. În scurt timp a început revoluţia care avea ca obiectiv înlăturarea regimului fanariot din Muntenia.

Anul 1844. Se joacă la Iaşi în premieră, comedia „Iorgu de la Sadagura”, prima scriere dramatică originală a lui Vasile Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.

Anul 1847. Compozitorul maghiar Franz Liszt concertează în casa vistiernicului Alecu Balş din Iaşi, unde face cunoştinţă cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.

18 01 2021 LC IST 2

Anul 1919. A început Conferinţa de Pace de la Paris din 1919,  la care au participat şi delegaţii din partea României (Ionel I.C.Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu, etc.) şi ai guberniei Basarabia (Ion Pelivan-preşedinte, Ion Codreanu, Sergiu V.Cujbă, Gheorghe Năstase). Conferinţa de la Paris a avut drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Au participat 27 de state, printre care și România. Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare (cu excepția Rusiei, atunci în plin război civil) și cele învinse în Primul Război Mondial.

18 01 2021 LC IST 3

La 18 ianuarie în Ucraina este marcat, pe stil vechi Ajunul Bobotezei. În biserici sunt oficiate servicii divine şi  sfinţită apa. Această apă are putere curativă şi binefăcătoare. Cu ea gospodarii stropesc casa, curtea, animalele domestice şi fântânile.

18 01 2021 LC IST 5

La 18 ianuarie, în lume sunt marcate Ziua aşteptării sărbătorii şi Ziua deservirii tehnice.

(V. K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий