Istoricul zilei: 18 iulie

18 07 2021 LC IST 7

Anul 586 î.e.n. Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea. După ce a cucerit Ierusalimul, i-a deportat pe evrei şi l-a capturat pe regele Iudeei, Ioachim, împăratul babilonian a dat poruncă să-i fie aduși vreo câțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, și pe care să-i învețe scrierea și limba Haldeilor. Printre ei erau Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Lui Daniel i-a pus numele Beltșațar, lui Hanania Șadrac, lui Mișael Meșac, și lui Azaria Abed-Nego. Cei patru au refuzat bucatele și vinul oferite de împărat, preferând să mănânce numai zarzavaturi și apă și după 10 zile, fiind comparați cu ceilalți tineri, erau „mai bine la față și mai grași decât toți tinerii care mâncau din bucatele împăratului.”

18 07 2021 LC IST 4

Anul 64 e.n. Roma a fost cuprinsă de un incendiu devastator. Împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecutarea creştinilor. Incendiul a izbucnit în noaptea, în zona Circus Maximus şi a făcut ravagii timp de şase zile şi şase nopţi, propagându-se practic în întregul oraş. Trei din cele paisprezece cartiere ale Romei, care constituiau oraşul, au fost distruse complet, în timp ce în alte şapte cartiere, pagubele au fost limitate. Morţii s-au numărat cu miile, iar cei rămaşi fără adăpost au fost într-un număr de circa două sute de mii. Numeroase edificii publice şi monumente, precum şi vreo 4.000 de insulae şi 132 domus au fost distruse. Conform unei legende, vinovatul pentru provocarea acestei catastrofe ar fi fost însuşi împăratul Nero.  Tacitus relatează că Nero i-a învinuit pe creştini de dezastru şi a ordonat masacrarea lor, aruncarea acestora la câini, răstignirea sau arderea lor ca torte vii, pentru a servi ca exemplu.

18 07 2021 LC IST 5

Anul 1848. Armata rusă intervine în Moldova şi Valahia pentru înăbuşirea revoluțiilor din Principatele romane.

Anul 1936. S-a născut Iuri Illienko, regizor ucrainean de film, scenarist, artist al poporului din Ucraina, laureat al Premiului Naţional „T. Şevcenko”. Iuri Illienko (1936-2010) a absolvit Institutul de cinematografie din Moscova, Facultatea de operatori. El a fost operatorul filmului artistic „Umbrele strămoşilor uitaţi” al regizorului Serghei Paradjanov (1964), apreciat la nivel mondial. Ca regizor a fost menţionat pentru filmele „Pasărea albă cu semn negru”, „Sărbătoarea cartofului copt”, „Legenda cneaghinei Olga”. Unul dintre ultimele sale filme a fost „Rugăciune pentru hatmanul Mazepa”, distins la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

18 07 2021 LC IST 6

Anul 1942. În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial Statele Unite declară război Ungariei, Bulgariei și României.

Anul 1976. Gimnasta română Nadia Comăneci obţine, la Jocurile Olimpice de la Montreal, prima notă de 10 din istoria gimnasticii.

Anul 1993. A murit Jean Negulesco, regizor american  de origine româna (născut la Craiova în 1900), membru de onoare al Academiei Române.

Anul 1998. Conflictul din Kosovo. Cel puţin 110 albanezi din Kosovo sunt ucişi în luptele duse cu armata sârba, lângă graniţa cu Albania.

 (V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий