Istoricul zilei: 21 septembrie

21 09 2021 LC IST 4

Anul 19 î.e.n. A decedat la Brindisium (azi Brindisi, în Italia), poetul latin Virgiliu (Publius Vergilius Maro).  Virgiliu (70-19 î.e.n.) este autorul epopeii în versuri „Eneida”, considerată epopeea națională a romanilor. Primele șase cărți prezintă călătoria lui Aeneas de la plecarea din  Troia până la sosirea în Latium. Asemănătoare cu „Odiseea”, această parte a epopeii înfățișează evenimentele care au avut loc în al șaptelea an de rătăciri pe mare. După ce flota lui Aeneas este aruncată de furtună pe țărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona, îi găzduiește pe troieni și organizează în cinstea lor un banchet. Ultimele șase cărți prezintă luptele dintre troieni și populațiile din Latium, conduse de Turnus, regele rutuliilor. După ce pleacă din Cartagina, Aeneas debarcă la gurile Tibrului, unde domnea Latinus; fiica acestuia, Lavinia, urma să devină soția lui Aeneas; Turnus, logodnicul Laviniei, pregătește războiul împotriva lui Aeneas. Din această luptă, eroul troian iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea misiunii sale istorice.

„Aeneis” („Eneida”) a fost tradusă în limba române de George Coşbuc, N. Pandelea, Dumitru Murăraşu, Eugen Lovinescu, Nicolae Ionel, Dan Sluşanschi. În anul 1932 la Cernăuţi, la Tipografia Mitropolitului Silvestru apare cartea lui M. Dickstein „Eneida lui Virgiliu”.

21 09 2021 LC IST 5

Anul 1391. A încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei. În ordinea reprodusă în cronicile moldoveneşti şi în diploma lui Alexandru cel Bun din 7 ianuarie 1403 , Petru I Muşatinul a urmat în scaunul voievodal al Moldovei după Laţcu. În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crin și bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour, iar Suceava devine cetate de scaun. Când Ștefan Voievod, moștenitorul de drept al tronului Moldovei, a murit în anul 1358, după moartea voievodului Bogdan I Întemeietorul în anul 1367, domnia Moldovei a fost disputată de cei doi fii ai lui,  Petru și Ștefan. Petru, deși, a fost mezinul a fost susținut de majoritatea populaţiei și de provincialii unguri, adică maramureșenii din Moldova și și-a însușit domnia.

Anul 1864. S-a născut Elena Văcărescu, scriitoare și traducătoare franceză de origine română.

Elena Văcărescu (1864-1947), scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topîrceanu, Minulescu, Vinea. A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată de regele Carol I și guvern. În perioada Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar general al Asociaţiei Române pe lângă Societatea Naţiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. Ca urmare, în anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu. Moare la Paris, la 17 februarie 1947, şi este înhumată în cripta familiei Văcăreştilor din cimitirul Bellu. Ea a lăsat moştenire Academiei Române, prin testament, majoritatea averii Văcăreştilor.

21 09 2021 LC IST 6

Anul 1983. Telefonul mobil Motorola DynaTAC 8000X în greutate de 800 de grame a primit aprobare de la Comisia Federală de Comunicații din SUA și va deveni primul telefon mobil din lume.

La 21 septembrie este marcată Ziua internaţională a păcii.  Este o zi dedicată consolidării idealurilor păcii şi a fost stabilită pentru prima dată în 1981, prin Rezoluţia 36/67, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru a fi aniversată în fiecare an în deschiderea sesiunilor din luna septembrie. Prima Zi internaţională a păcii a fost marcată în septembrie 1982. Rezoluţia 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca începând din 2002 Ziua internaţională a păcii să fie celebrată la 21 septembrie.

21 09 2021 LC IST 7

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com.ua

Добавить комментарий