Istoricul zilei: 23 mai – Opera lui Garabet Ibrăileanu – un moment remarcabil în istoria criticii românești

23 05 2020 LC site. IBRAILEANU

La 23 mai 1871 s-a născut istoricul literar, una dintre cele mai influente personalități din literatura română  a primelor decenii din secolul al XX-lea, Garabet Ibrăileanu.

Viitorul  critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român a văzut lumina zilei la Târgu Frumos. Tatăl lui Garabet Ibrăileanu – Teodor, era armean de origine, iar mama, Maria Marcovici era descendentă dintr-o veche familie armenească din Moldova. În anul următor după nașterea lui Garabet Ibrăileanu părinții se mută la Roman.

În iunie 1890 Garabet Ibrăileanu termină liceul și în toamnă își ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iași. Se înscrie la Facultatea de litere și filozofie, dar în anul întâi frecventează toate facultățile, negăsindu-și locul. În 1891 susține examenele la Școala Normală Superioară. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, trecându-și examenele cu întârziere. Absolvește Școala Normală Superioară în anul 1894, iar în aprilie 1895 susține examenul și obține licența în științe istorico-filozofice. În 1896 traduce din creația renumitului scriitor francez Guy de Maupassant.  Sub conducerea lui Alexandru Philippide lucrează la „Dicționarul Academiei”.  Garabet Ibrăileanu devine un teoretician și promotor al criticii literare științifice, creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și redactor principal al revistei „Viața românească” o perioadă îndelungată – între anii 1906 și 1930.

Opera critică a lui Garabet Ibrăileanu, al treilea moment important în critica românească, poate fi privită ca o sinteză a direcțiilor anterioare ilustrate de Titu Maiorescu și C. Dobrogeanu-Gherea. Prima lucrare importantă a lui Garabet Ibrăileanu, „Spiritul critic în cultura românească”  (1908), este un eseu sociologic. Autorul analizează geneza formelor culturii în România, luând ca documente operele scriitorilor mai însemnați din perioada 1840-1880, adică din momentul apariției revistei lui Mihail Kogălniceanu „Dacia literară, unde se afirmă pentru întâia oară spiritul critic, condamnându-se literatura de imitație și se atrage atenția asupra necesității reprezentării caracterului național, și până la constituirea statului român modern, când România a luat imaginea unui stat european. Această operă a lui Garabet Ibrăileanu, de o cuceritoare vioiciune dialectică, conține observații pătrunzătoare asupra atitudinii principalilor scriitori români față de formele de civilizație și cultură dintr-un proces de patru decenii de dezvoltare, trecând prin revoluția burghezo-democrată de la 1848, Unirea Principatelor și obținerea independenței naționale.

Următoarele volume de critică „Scriitori și curente” (1909), „Opera literară a d-lui Vlahuță” (1912), „Note și impresii” (1920), „După război” (1921),Scriitori români și străini” (1926),  „Studii literare” (1930) conțin observații mereu valoroase despre clasici (Cârlova, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale) sau despre contemporani la impunerea cărora Garabet Ibrăileanu a contribuit. Observația despre caracterul filosofic al romanțelor lui Eminescu, despre caracterul de nuvelă al basmelor lui Creangă, despre semnificația numelor comice din teatrul și proza lui Caragiale, sublinierea lirismului prozei lui Sadoveanu, a psihologiei inadaptatului din proza obiectivă a lui Brătescu-Voinești, autoironiei lui Topârceanu, sincerității lui Demostene Botez, a creației de tipuri din proza de evocare a copilăriei a lui Ionel Teodoreanu au devenit apoi locuri comune ale criticii, circulând detașate de autor, ca niște adevăruri necesare. Două eseuri originale, de răsunet ale lui Garabet Ibrăileanu sunt „Literatura și societatea” și „Creație și analiză”.   Romanul de analiză a sentimentului iubirii „Adela” (1933), operă de referință a literaturii române, încheie activitatea lui Garabet Ibrăileanu. Marele critic literar român a părăsit lumea celor vii în noaptea de 10 spre 11 martie 1936. Pentru multilaterala sa activitate, Academia Română l-a ales membru postmortem.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

23 05 2020 LC site IBRAILEANU 3 23 05 2020 LC site IBRAILEANU 2

Lasă un răspuns