Istoricul zilei: 23 octombrie

23 10 2021 IST 4

Anul 1861. S-a înfiinţat la Sibiu  „Asociaţiunea Transilvania pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român” („Astra”), cu rol însemnat în viaţa culturală şi în lupta de eliberare naţională a românilor din Transilvania. Primul preşedinte al „Astrei” a fost Andrei Şaguna, vicepreşedinte – Timotei Cipariu şi secretar – George Bariţiu. Actualmente „Astra” are răspândite, atât în România, cât și în afara granițelor peste 70 de filiale.

23 10 2021 IST 5

Anul 1916. În cadrul Primului Război Mondial începe bătălia de la Târgu Jiu, în care cade la datorie generalul român Ion Dragalina. Aici s-a remarcat pentru prima oară legendara Ecaterina Teodoroiu, supranumita „Eroina de la Jiu”.

23 10 2021 IST 6

Anul 1925. S-a născut Radu Florescu, istoric american de origine română, profesor de istorie la Colegiul Boston. El a fost director al Centrului de Studii Est Europene de la Colegiul Boston. Radu Florescu (1925-2014) a fost un istoric și profesor universitar de origine română. Radu Florescu este autorul a numeroase articole academice și cărți referitoare la România și istoria României. Radu Florescu a obținut diplomele de licență și master de la Christ Church, Universitatea Oxford în Marea Britanie, înainte de a se muta în Statele Unite ale Americii, unde și-a completat studiile prin obținerea unui doctorat la Universitatea Indiana. A deținut poziția de profesor emerit de istorie la Colegiul Boston. În anul 1996 a fost numit consul onorific pentru regiunea New England de către Ministerul Afacerilor Externe al României.

23 10 2021 IST 7

Anul 1956. A început Revoluția Ungară din 1956 de la o  demonstrație studențească de pe străzile Budapestei a atras din ce în ce mai mulți aderenți și a dus la declanșarea revoluției anticomuniste maghiare din 1956.  Sătui de conducerea lui Mátyás Rákosi, studenții au declanșat o demonstrație pașnică, care s-a transformat în revoluție violentă, sfârșită printr-un masacru comis de trupele sovietice. Pentru conducerea URSS aceasta a fost o nesupunere deschisă. De aceea în câteva zile a fost format un nou guvern prosovietic, condus de Janos Kadar, iar la 4 noiembrie trupele sovietice – 17 divizii cu un efectiv de 60 mii de militari şi circa 6 mii de tancuri, sub conducerea adjunctului ministrului Apărării, Ivan Konev, au înconjurat Budapesta şi au înăbuşit răscoala.  Pierderile de vieți s-au estimat la circa 2.500 maghiari și 700 soldați sovietici, alți aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.

23 10 2021 IST 8

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий