Istoricul zilei: 24 martie

24 03 2021 IST 6

Anul 1562.  Diaconul Coresi a început la Braşov tipărirea lucrării bisericeşti cunoscută cu titlul  „Tetraevangheliarul slavon”. Lucrarea făcea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.

Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român, dar și apariția limbii române literare.

24 03 2021 LC IST 3

Anul 1900. S-a născut celebrul tenor ucrainean, Ivan Kozlovski. Ivan Kozlovski (1900-1993) a fost solist al Teatrului de Operă din Harkiv şi al Teatrului Mare din Moscova. A avut în repertoriu circa 50 de partituri de operă, un număr enorm de cântece şi romanţe. Cu toate că a trăit şi a activat la Moscova, marele cântăreţ afirma: „Sufletul meu e în Ucraina”. A imprimat cântece ucrainene, a evoluat fiind acompaniat de orchestre de instrumente populare ucrainene, iar în satul său de baştină, Marianivka,  pe banii proprii, a întreţinut o şcoală de muzică.

24 03 2021 LC IST 8

Anul 1918.  La Chişinău, Republica Democrată Moldovenească, concertează Orchestra simfonică română  sub bagheta lui George Enescu.   În zilele de 27 şi 28 martie, George Enescu a evoluat în calitate de violonist, la pupitrul dirijoral fiind Jean Bobescu.  George Enescu (1881-1955) este considerat cel mai important muzician român.  Despre activitatea sa muzicală, George Enescu spunea: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzică și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”.  Celebritatea internațională a lui George Enescu se datorează în special „Rapsodiei Române nr.1”.

24 03 2021 LC IST 4

Anul 1940. La Chişinău s-a desfăşurat Adunarea Generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia. A fost prima adunare de acest fel. Preşedinte al Societăţii a fost ales Pan. Halippa,  vicepreşedinte – Nicolae Spătaru şi secretar general – Nicolae Costenco.

24 03 2021 LC IST 5

La 24 martie este marcată Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, cu scopul de a face cunoscute publicului cunoştinţe esenţiale despre cauzele, prevenţia şi tratamentul amintitei boli, obiectivul final fiind eradicarea acesteia. Data de 24 martie 1882 este momentul când bacteriologul german Robert Koch a informat oficial comunitatea ştiinţifică internaţională că a descoperit bacilul TBC. La împlinirea centenarului de la această descoperire, Uniunea Internaţională Împotriva Tuberculozei a propus ca 24 martie să fie recunoscută oficial ca zi internaţională dedicată eradicării tuberculozei, ceea ce s-a întâmplat în 1995, atunci când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fundaţia Regală Olandeză Împotriva Tuberculozei au organizat un eveniment de amploare în Haga. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a treia parte a populaţiei planetei este infectată de tuberculoză. În fiecare an pe planetă sunt înregistrate 8-9 milioane cazuri de îmbolnăvire de tuberculoză, iar zilnic decedează în rezultatul acestei boli 4,5 mii de persoane.

La 24 martie, de asemenea este Ziua internaţională pentru dreptul la adevăr privind încălcări flagrante ale drepturilor omului şi pentru demnitatea victimelor.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului”www.lyberti.com

Добавить комментарий