Istoricul zilei: 28 iulie — Ștefan cel Mare, un fin diplomat al vremurilor sale

28 07 2020 LC site ISTORICUL 2

La 28 iulie 1468 a fost încheiat tratatul moldo-polon prin care Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei pe teritoriul regatului săi.

Una dintre cele mai înfloritoare perioade din istoria medievală a Moldovei a fost marcată de domnia lui Ştefan al III-lea Muşat, cunoscut în istoria naţională drept Ştefan cel Mare. Considerat de mulţi specialişti un bun administrator, Ştefan cel Mare a fost şi un monarh războinic, dar şi un fin diplomat al vremurilor sale. Cu toată priceperea şi curajul voievodului moldovean, soarta principatului său a fost strâns legată de marile puteri ale vremii, dar şi de situaţia geo-politică. Mai mult decât atât Ştefan cel Mare a trebuit, pentru a asigura independenţa ţării sale, să jongleze de multe ori între vecinii mai puternici, să lupte atât cu sabia, dar şi cu armele diplomaţiei. Din acest punct de vedere poate fi menționat Tratatul moldo-polon, încheiat la 28 iulie 1468.

Încheierea tratatului a fost precedată de un șir de evenimente. Astfel, cu toate că Moldova prin actele semnate anterior era, adică, sub oblăduirea suzerană a Poloniei, Ştefan cel Mare în 1457 şi 1458 întreprinde expediţii în regiunile sudice ale Poloniei pentru a-l prinde pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său. Implicată în conflicte cu teutonii, Polonia n-a replicat. Din contra, a acceptat şi a semnat Tratatul moldo-polon de la Overhelăuţi (1459), prin care Ştefan cel Mare a obţinut ce a dorit. Iar în urma unei înţelegeri din 1462, un an mai târziu (1463), Hotinul, cedat Poloniei de Petru Aron, reintră în stăpânirea Moldovei.

În vara lui 1468, Ştefan cel Mare a întărit jurământul de vasalitate în faţa regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea, mai ales în condiţiile în care relaţiile din Moldova şi Ungaria erau extrem de încordate, marcate de expediţii militare şi bătălii. Totodată, Ştefan cel Mare căuta aliaţi care să-l păzească de o eventuală invazie otomană. În faţa solilor polonezi, Ştefan cel Mare a repetat şi a întărit, la 28 iulie 1468, la Suceava, vechile promisiuni privind fidelitatea sa faţă de rege şi coroana polonă, evocându-şi predecesorii, mai cu seamă pe bunicul său, Alexandru cel Bun. Totodată regele polon îşi lua obligaţia de a-l ajuta pe Ştefan cel mare în război. „Să ne păzească şi să ne apere de toate părţile şi de toate neamurile de pe lume: de turci şi de tătari, şi de unguri, cu un cuvânt de păgâni şi de creştini şi de orice persoană care ar fi împotriva noastră”, se arăta în tratat. Cum era de aşteptat regele Cazemir al IV-lea s-a achitat mai mult formal de obligaţiile sale. Contingentele trimise în luptele contra turcilor au fost infime, fără importanţă. Mai mult decât atât, către finalul domniei lui Ştefan cel Mare, Ioan I Albert va ataca Moldova şi va fi învins în mod ruşinos de Ştefan cel Mare într-un război de uzură, culminând cu bătălia de la Codrii Cosminului.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

28 07 2020 LC site ISTORICUL 1 28 07 2020 LC site ISTORICUL 3
 

Добавить комментарий