Istoricul zilei: 5 decembrie

5 12 2021 IST 3

Anul 1492. Navigatorul Cristofor Columb a ajuns pe insula Hispaniola, devenind astfel primul european care păşea pe acest tărâm.  La sosirea pe insulă, mirat de asemănarea peisajelor cu cele din Spania, Columb a denumit insula La Española (Spaniola), denumire pe care a indicat-o pe prima hartă pe care a desenat-o. Această denumire a fost apoi latinizată în Hispaniola, având de-a lungul timpului diverse denumiri.  În prezent, această insulă a Antilelor Mari, este împărţită între două ţări independente, Haiti, la vest (o treime din suprafaţa insulei) şi Republica Dominicană, la est (două treimi).

5 12 2021 IST 5

Anul 1864. A apărut în România, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, legea instrucțiunii, prima lege prin care învățământul era organizat în mod unitar și erau stabiliți anii de studiu: învățământul primar, de patru ani, gratuit și obligatoriu, cel secundar, de șapte ani și cel universitar, de trei ani. Documentul sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe.   O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. De altfel, domnia lui A.I. Cuza a însemnat o dezvoltare deosebită a învățământului românesc: au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti, în 1864.

5 12 2021 IST 4

Anul 1941. Marea Britanie declară război Finlandei, Ungariei şi României.

Anul 1943.  S-a născut  în localitatea Cetatea Alba, azi în  Ucraina, Nicolae Văcăroiu, fost Prim Ministrul al României în perioada 1992-1996.

Anul 1987.  A decedat Leonid Dimov, poet și traducător român originar din Basarabia, unul dintre precursorii Postmodernismului românesc. S-a născut la 11 ianuarie 1926,  la Ismail, Basarabia.

Anul 1994.  La Budapesta a fost semnat Memorandumul privind garanţiile de securitate în legătură cu aderarea Ucrainei la Acordul de neproliferare a armei nucleare. În schimbul refuzului Ucrainei la arma nucleară, ei i s-au acordat garanţii de securitate. În conformitate cu memorandumul de la Budapesta, Ucraina în mod benevol s-a dezis de potenţialul său nuclear (al treilea în lume) şi a devenit stat fără armă nucleară.  Nici una din ţările, care au semnat acest memorandum, nu l-au ratificat. Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, s-a pronunţat pentru reexaminarea memorandumului, însă aşa şi n-a fost convocată o conferinţă internaţională în această privinţă, fapt de care s-a folosit Rusia. La 1 martie 2014 trupele ei au intrat pe teritoriul Ucrainei şi au anexat Crimeea.

5 12 2021 IST 1

Anul 2013.  Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis că textul Declaraţiei de Independentă, în care limba româna  este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului  Constituţiei, care folosește denumirea de „limba moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de „limba română” în actele oficiale și în administrația de stat.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de 5 decembrie ca Zi Internaţională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale şi economice. Ziua Internaţională a Voluntarilor oferă voluntarilor şi organizaţiilor ocazia de celebra munca în folosul celorlalţi, de a împărtăşi valorile voluntariatului şi de a le promova în cadrul comunităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale, a agenţiilor ONU, a autorităţilor guvernamentale sau a sectorului privat. În această zi sunt onoraţi toţi cei care s-au implicat în acţiuni voluntare în comunitate, la nivel naţional sau global, şi au adus schimbări pentru o mai bună guvernare, pentru coeziunea socială şi dezvoltare. După cum s-a menţionat la ONU, în ultimii ani, când pandemia de COVID-19 a cuprins întreaga lume, voluntarii se află în avangarda luptei împotriva acestei boli.

5 12 2021 IST 2

La 5 decembrie este marcată şi Ziua mondială a solurilor, iniţiată în 2013. Păstrarea resurselor solurilor are o mare însemnătate pentru asigurarea securităţii alimentare a omenirii. Anual pierderile din fertilitatea solurilor sunt estimate la milioane tone.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий