Istoricul zilei: 5 octombrie

5 10 2021 IST 4

Anul 1455.  Sultanul otoman Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, îi adresează domnului Moldovei,  Petru al III-lea Aron, un ultimatum prin care îi cere plata unui tribut de 2 mii de  galbeni. În 1456, Petru Aron se învoieşte să plătească turcilor acest  tribut, pentru a înlătura pericolul unei invazii.  Domnul Moldovei, Petru al III-lea Aron,  a fost fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscută. A avut trei domnii în Moldova: octombrie 1451 – februarie 1452; august 1454 – februarie 1455; mai 1455 – aprilie 1457 şi a fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457.

Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, fapt care  provoacă ostilităţi intre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin. După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron este prins de Ştefan cel Mare şi executat (probabil în 1469).

5 10 2021 IST 5

1851: S-a născut maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă, căzut, în fruntea batalionului I din Regimentul 10 dorobanți pe care-l comanda, la 30 august/11 septembrie 1877, în timpul asaltului împotriva redutei Grivița 2.

Anul 1857.  S-a născut (5/18 octombrie), Maica Smara – pseudonim pentru Smaranda Gheorghiu, scriitoare, publicistă si militantă a mişcării feministe din România, prima româncă care a reprezentat România la congrese internaţionale. Smaranda Gheorghiu (1857-1944) a fost o nepoată a scriitorului Grigore Alexandrescu şi este cunoscută și sub numele de Maica Smara, primit de la Veronica Micle. A scris versuri pentru copii, unele au intrat chiar în tradiția orală, precum „Vine vine primăvara / Se așterne-n toată țara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”.  La sfârșitul secolului al XIX-lea, Smaranda Gheorghiu a condus un cenaclu frecventat și de  Mihai Eminescu  și a fost prietenă cu iubita acestuia, Veronica Micle.

5 10 2021 IST 6

Anul 1902. S-a născut în localitatea Salcia, județul Teleorman, Zaharia Stancu,  prozator, poet şi ziarist român. Cartea sa „Desculţ”este tradus în 24 de limbi, fiind până în 1988 cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, printre altele existând o traducere şi în limba japoneză. Romanul „Descult” a fost tradus şi în limba ucraineană de Mykola Lukaş.  A decedat în ziua de 5 decembrie 1974, la București.

5 10 2021 IST 7

Anul 2001. A decedat actorul  român Boris Ciornei. El s-a  născut la data de 7 august 1923, la Lipnic, Soroca, în Basarabia. A  absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din București, promoţia 1952.  Boris Ciornei a desfăşurat o îndelungată activitate teatrală la Teatrul Mic din București. A interpretat numeroase roluri de succes în filme şi la Teatrul Național Radiofonic.

La 5 octombrie este sărbătorită Ziua Internaţională a Învăţătorului.  Sărbătoarea a fost iniţiată de ONU şi marcată pentru prima dată în 1994. Anume în această zi a anului 1966, UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii au aprobat Rezoluţia privind situaţia învăţătorilor – primul document internaţional, care se referă la condiţiile de muncă ale pedagogilor. Sărbătoarea figurează în calendarele a circa o sută de ţări, inclusiv în Ucraina, care are şi sărbătoarea naţională  – Ziua învăţătorului.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий