Anul 1450. A început Bătălia de la Crasna între domnul Moldovei, Bogdan II (1449 – 1451) şi oastea polonă venită în sprijinul pretendentului Alexăndrel (1448 – 1449, 1452 – 1454, 1455). Pentru înlăturarea pericolului venit dinspre Polonia, unde se refugiase Alexăndrel, Bogdan a încheiat cu Iancu de Hunedoara (1441 – 1456), voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei, tratatele de la Roman (11 februarie 1450) şi Suceava (5 iulie 1450). Prin acestea, Bogdan se angaja să nu revendice Chilia, decât cu acordul protectorului său. La 9 martie 1450, Consiliul de Coroană întrunit la Cracovia a propus organizarea unei expediţii în Moldova, care să o aducă sub ascultarea Poloniei, chiar dacă domnul se arătase dispus să depună omagiu de vasalitate regelui. Erau vizate Chilia şi Cetatea Albă „cele două excelente porturi pentru vasele întregului Orient”.Armata polonă, condusă de P. Odrowąz şi P. Koniecpolski, porneşte din Liov (24 iunie 1450) spre Cameniţa, unde are loc joncţiunea cu trupele lui Alexăndrel şi ale lui Didrih Buczacki, starostele Podoliei. Pătrunsă pe teritoriul Moldovei, aceasta a fost supusă hărţuirii, prin atacuri dese ce urmăreau atragerea ei într-o zonă păduroasă şi strâmtă. Bătălia s-a desfăşurat „pe câmpul care era numit Crasna la pârâul Izvorul Crasnei, lângă oraşul Vaslui”, la marginea unei păduri. Încă de la început pedestrimea moldoveană, a fost aşezată în centru, acoperită de călăreţii lui Bogdan, pentru a induce în eroare. Asaltul cavaleriei polone s-a dovedit a fi un dezastru, ea a fost prinsă în mijlocul oştenilor moldoveni care au atacat cu arcuri, lănci şi coase (cu care taie venele cailor). Oastea polonă a fost zdrobită, starostele de Liov, P. Odrowąz, a căzut pe câmpul de luptă, retragerea fiind posibilă doar cu ajutorul trupelor lui Alexăndrel. La luptă a participat şi Ştefan (viitorul Ştefan cel Mare) care va demonstra în bătăliile viitoare că şi-a însuşit strategia folosită de tatăl său, Bogdan II (bătălia din iarna anului 1475 se va desfăşura în acelaşi loc).
Anul 1918. S-a constituit, la Chișinău, Partidul Țărănesc din Basarabia. La adunarea constitutivă a Partidului Țărănesc din Basarabia a fost ales biroul de conducere al partidului din care făceau parte Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Petru Cazacu, Ștefan Ciobanu, Ion Costin, Ștefan Holban, Teofil Ioncu, Gheorghe Stârcea și Nicolae Bivol. Tot în aceeași zi a fost elaborat și adoptat programul și statutul partidului. Programul partidului preconiza împărțirea pământului la țărani, vot universal pentru femei și bărbați, dezvoltarea cooperației sătești, gratuitatea învățământului elementar, descentralizarea administrativă. Este important de menționat faptul că denumirea partidului a fost aleasă în ultima minută a adunării. Inițial, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu optau pentru denumirea de Partidul Național Democrat Moldovenesc. Această denumire a circulat ca o denumire alternativă luni bune după constituirea partidului. O folosea mai ales Daniel Ciugureanu, fostul Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești. Conducerea partidului a fost asigurată de Pantelimon Halippa (1918 – 1921) și Ion Inculeț (1921 – 1923).
Anul 1918. Guvernul sovietic a adoptat Decretul privind teroarea roşie, având ca sarcină lupta împotriva contrarevoluţiei. La început teroarea roşie a fost aplicată la Moscova şi Petrograd, apoi a fost extinsă în republicile „frăţeşti”, inclusiv în Ucraina. În Ucraina, în perioada 1918-1919, în rezultatul teroarei roşii au fost omorâşi 1,5 milioane de oameni
La 5 septembrie este marcată Ziua internaţională a carităţii, constituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În rezoluţia ONU se subliniază: caritatea, la fel ca voluntariatul şi filantropia, susţine legături sociale reale şi contribuie la crearea unor societăţi incluzive şi mai rezistente. Caritatea poate atenua cele mai grave efecte ale crizelor umanitare, poate completa serviciile publice în îngrijirea sănătăţii, educaţie, locuinţe şi protecţia copilului. Asistă la promovarea culturii, ştiinţei, sportului şi protecţia patrimoniului cultural şi natural. De asemenea, promovează drepturile celor marginalizaţi şi defavorizaţi şi răspândeşte mesajul umanităţii în situaţii de conflict. Data la care se sărbătoreşte Ziua internaţională a carităţii a fost aleasă pentru a comemora trecerea în nefiinţă a Maicii Tereza, care, potrivit ONU, a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1979, „pentru munca depusă în lupta pentru depăşirea sărăciei şi a nesiguranţei, care constituie ameninţări la adresa păcii“.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com