Istoricul zilei: 9 iulie

9 07 2021 LC IST 2

Anul 1493. A început zidirea Bisericii din Borzești, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Borzeşti este un sat din judeţul Bacău, astăzi devenit unul dintre cartierele oraşului Oneşti. Aici s-a născut şi a ţcopilărit Sfântul Ştefan cel Mare. Domnitorul Ştefan a moştenit moşia de la Borzeşti din moşi-strămoşi. Biserica din Borzeşti poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost construită din iniţiativa lui Ştefan Cel Mare între 9 iulie 1493 şi 12 octombrie 1494. Ştefan cel Mare a ridicat biserica împreună cu fiul său, Alexandru-Vodă. Biserica din Borzeşti a fost construită de Sfântul Ştefan cel Mare în amintirea prietenului său din copilărie, Gheorghiţă, omorât aici de către tătari.

9 07 2021 LC IST 5

Anul 1600. Mihai Viteazul  a întemeiat Mitropolia românească din Transilvania.

Anul 1877. S-a desfăşurat prima ediţie a Campionatului de tenis de la Wimblendon.  Turneul de tenis de la Wimbledon este cel mai vechi și mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Șlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP și feminin, WTA), fiind singurul dintre cele patru care se desfășoară pe aceeași suprafață ca la început, iarba. Este găzduit de All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, în Marea Britanie. Este al treilea ca ordine pe parcursul anului, după Australian Open și Roland Garros.

Anul 1900. La Botoşani s-a născut Alexandru Graur, lingvist român de etnie evreiască, membru al Academiei Române.  Activitatea științifică  a lui Alexandru Graur (1900-1988) însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”. Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan şi Ion Coteanu   a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de lingvistică generală (1959-1967).

Anul 1943. S-a născut Margareta Pâslaru, interpretă româncă de muzică ușoară, populară, actriță de teatru si film, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni TV si radio. Artista iubită de milioane de români are o carieră fabuloasă, de peste 60 de ani, și le-a dat multe melodii de neuitat, precum „Diamant fermecat”, „Să nu uităm să iubim trandafirii” sau piesa pe care mulți o fredonăm la schimbarea anotimpurilor „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”.

9 07 2021 LC IST 6 aa

Anul 1946. S-a născut Angela Similea, interpretă româncă de muzică ușoară.

9 07 2021 LC IST 8

Anul 1997. Ucraina ţi NATO au semnat Carta cu privire la parteneriatul deosebit. Aceasta a pus începutul colaborării între Ucraina şi Alianţa Nord-Atlantică. Obţinerea calificativului de membru al NATO este fixată în Constituţia Ucrainei.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий