La 4 decembrie, Biserica Ortodoxă de rit vechi prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

intrarea_maicii_domnului_in_biserica_2_0

Creştinii ortodocoşii de rit vechi prăznuiesc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Sărbătoarea este cunoscută în popor sub denumirea de Sărbătoarea Luminii sau Ovidenia şi aminteşte de ziua în care Sfânta Fecioară a fost adusă de părinţii săi la Templul din Ierusalim, acolo unde a stat până la vârsta de 15 ani.

Evanghelia după Iacov spune că sfinţii părinţi Ioachim şi Ana au adus-o pe Maica Domnului în Biserică la trei ani de la naştere, împlinind astfel făgăduinţa dată lui Dumnezeu că dacă le va dărui un copil, îl vor închina Lui.

Fecioara a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere numită Sfanta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică a fost sărbătorită pentru prima dată în secolul al VI-lea. Tradiţia populară spune că în această zi se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească. De Ovidenie se aprind lumânări pentru copiii nebotezaţi, dar şi pentru morţi ca să aibă calea luminată pe lumea de dincolo şi se dă de pomană. Tot în această zi, Biserica face dezlegare la peşte.

Добавить комментарий