La București a avut loc premiera filmului „Donbas”

2 02 2019 Donbas 3

În România a început demonstrarea filmului „Donbas”, turnat de regizorul Serghii Loznița, împreună cu colective de creație din România, Franța și Olanda. Premiera filmului a avut loc la București, transmite Agenția UNN. În cadrul acestui eveniment Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, a menționat: „Suntem recunoscători echipei române pentru participarea și susținerea creării filmului. Voi releva că pelicula redă evenimentele reale, care au avut loc în Ucraina în perioada anilor 2015-2016. Este un film despre tema abordată în întreaga lume – despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Mă bucur că suntem împreună și, indiferent cum veți aprecia subiectul filmului, aceasta este o istorie veridică, care are loc în vecinătatea voastră”.  Prin skype cu publicul spectator a vorbit regizorul Serghii Loznița, care s-a arătat a fi foarte recunoscător: „Vă mulțumesc că ați venit la premieră și că ea se desfășoară la București. În acest moment au loc premierile filmului în Belgia și Olanda.  Iar în ziua următoare o vom deschide premiera la Amsterdam”.  Regizorul a subliniat că demonstrarea filmului în Europa este extrem de importantă, deoarece cetățenii UE nu cunosc ceea ce în realitate se petrece  în Ucraina. Serghii Loznița le-a mulțumit colegilor români pentru participare  la crearea filmului „Donbas”.

În România filmul „Donbas” va fi demonstrat în mai multe orașe, inclusiv la Cluj-Napoca, Pitești, Constanța.

După cum s-a mai comunicat, filmul „Donbas” a fost menționat la Festivalul de la Cannes și nominalizat la Premiul „Oscar”.

2 02 2019 Donbas s2 02 2019 DONBAS 2

Добавить комментарий