La Cernăuți va avea loc cea de-a treia întâlnire a cenaclului transfrontalier „MAȘINA CU POEȚI”

306

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 12, va avea loc în cadrul cafenelei „București” (Strada Kobyleanska, nr. 9) din Cernăuți o nouă ediție a Cenaclului Transfrontalier „MAȘINA CU POEȚI” — informează Euromedia.

Ședința cenaclului de sâmbătă îi va avea ca invitați speciali pe poeții Doru Mihai Mateiciuc (Suceava) și Gheorghe Ungureanu (Noua Suliță).

Doru Mihai Mateiciuc s-a născut în 1961 la Suceava. Este de profesie medic stomatolog. Ca poet a debutat în perioada studiilor universitare ieșene în revista „Convorbiri literare”. În perioada 1983-1986, a fost redactor la revista „Opinia studențească”. A mai publicat în „Dialog”, „Ateneu”, „Luceafărul”, „Astra”, „Cronica”, „Amfiteatru”, „Albatros”, „Zori noi”, „Glasul Bucovinei”, „Forum studențesc”, „Pagini bucovinene”, „Trepte”, „Sinteze”, „Orientări”. Prezent în volumele colective Prier (Cartea românească, 1988) și în prima antologie de haiku românesc, realizată de Florin Vasiliu (Umbra libelulei, ed. Haiku, București, 1993), Doru Mihai Mateiciuc s-a retras pentru o vreme ca poet din spațiul public, debutând cu primul volum de autor abia în 2014, o dată cu apariția antologiei Rafee (Timpul, Iași). În 2015, i-a apărut cel de-al doilea volum de autor, Iluizia (Limes, Cluj). A obținut mai multe premii literare, dintre care cităm doar două : Premiul I la concursul de poezie „Nicolae Labiș” (1983) și Premiul revistei „Astra” (1988). Despre opera sa au scris Eugen Simion, Ion Rotaru, Constanța Buzea, Gellu Dorian, Aurelian Crăiuțu, Marcel Mureșan, Constantin Blănaru ș.a.Alături de Doru Mihai Mateiciuc, vor mai fi prezenți, de la Suceava, poetul și artistul plastic Constantin Severin și scriitorii Constantin Horbovanu și George Sauciuc, ultimii doi membri fondatori ai Clubului de Inițiativă Literară.

Sunt așteptați să participe la eveniment poeți, prozatori, artiști și toți cei interesați de literatură, artă, dezbateri culturale.

Reamintim că întâlnirile Cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” sunt lunare, organizându-se alternativ la Cernăuți și la Suceava de către Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” și Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, în parteneriat cu Clubul de Inițiativă Literară de la Suceava. Prima întrunire a avut loc la Cernăuți în 26 septembrie 2016, avându-i ca invitați speciali pe Constantin Severin și pe Marin Gherman, iar cea de-a doua întâlnire a avut loc în 23 octombrie la Suceava, unde invitați speciali au fost Vasile Tărâțeanu și Florin Haidamac.

 

Добавить комментарий