La negocierile cu Zelenski, Putin a citat dintr-o poezie pentru copii (VIDEO)

AP_19343841749676_d_850

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a citat vestita poezie pentru copii de Serghei Mihalkov drept răspuns la întrebarea privind gazele adresată liderului Ucrainei, Volodimir Zeleski.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Președintele Ucrainei dacă subiectul gazelor a fost abordat în cadrul negocierilor și acesta a răspuns că liderii țărilor într-adevăr au ridicat această întrebare.

„Am discutat acest lucru în cadrul unei întrevederi bilaterale. Mie îmi pare că am deblocat acest subiect. Și la nivelul consilierilor va fi discutat volumul, formatul, prețul”, a declarat Zelenski.

Ulterior acest subiect a fost continuat de liderul rus care a răspuns omologului său într-o formă neobișnuită.

„Vă amintiți despre poezia pentru copii: „Iar noi avem gaz în apartament, dar voi?”. Și voi veți avea. Și s-ar putea să fie cu 25 la sută mai ieftin dacă vom ajunge la o înțelegere în ceea ce privește munca comună și onestă”, a specificat Putin.

Добавить комментарий