La Pătrăuţii de Jos nu s-a uitat de frumosul obicei – claca

20 07 2022 F 1

Claca este un frumos obicei românesc. Participarea la munca colectivă dezinteresată este în cinste pentru tineri şi maturi. Iată, zilele acestea o clacă a fost organizată la Pătrăuţii de Jos, la care au lucrat cu râvnă şi entuziasm în mare parte adolescenţii şi tinerii – membrii Ansamblului de dansuri „Mugurel”. Ei au adunat fânul în căpiţe, cum spun gospodarii din sat. Căpiţele, cu parfumul ierburilor de vară, au rămas să „străjuiască” Casa de Cultură şi Muzeul Etnografic al satului. În jurul acestor instituţii de cultură a fost cosită iarba, s-a făcut ordine – e curat şi plăcut.

– Tradiţionala casă ţărănească, unde se va afla Muzeul satului, încă nu este gata, mai trebuie duse la bun sfârşit unele lucrări, trebuie văruiţi de două ori pereţii din interior, căci casa e din lemn. Ne gândim că până la toamnă vom reuşi să le facem pe toate şi să deschidem muzeul, afirmă doamna Natalia Balan, directoarea noii instituţii de cultură. Continuăm să adunăm exponate. Mulţi săteni ne-au promis diferite obiecte din trecut. Deci, clăci vor mai fi, dar acum aş dori să menţionez străduinţa tinerilor artişti amatori care au adunat şi au clădit fânul de pe întregul teritoriu din jurul ambelor instituţii de cultură.

Directoarea Casei de Cultură, Larisa Chedic, a postat pe contul ei de Facebook:  „Dacă nu ne-am mândri cu arhitectura populară din satul nostru, cu tradițiile și obiceiurile, am rămâne săraci sufleteşte. Cu ce putem noi să ne facem remarcabili? Cu iscusinţa meșterilor noștri, cu lucrarea lemnului, cu obiectele caselor bătrânești. Asta este cartea noastră de vizită”.

20 07 2022 F 2

20 07 2022 F 3(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий