La Școala de la Roșa Stânca știința de carte începe de la abecedarul românesc (Fotoreportaj în stil retro)  

n10

Dacă la Cernăuți se mai vorbește și se mai cântă românește, este și meritul incontestabil al școlilor cu predare în limba română, situate în trei suburbii ale orașului.

Școala din suburbia cernăuțeană Roșa Stânca, cu populație preponderent românească, are o istorie seculară, începută la 28 septembrie 1908. În decursul acestor 112 ani ea își îndeplinește rolul nobil de instruire și educare a tinerei generații prin știința de carte ce pornește de la abecedarul românesc, fiind, totodată, un centrul spiritual al suburbiei, alături de instituția de cultură și biserică, unde răsună graiul matern, rugăciunea sinceră și cântecul popular.

Școala a fost dorită de locuitorii din Roșa Stânca, încât mulți dintre ei au participat nemijlocit la lucrările de construcție, în deosebi Vasile Hovaneț, Mihai Daniliuc, Gheorghe Gorduna și alții, despre care și acum în suburbie se vorbește cu mare respect. Numele acestora pot sta alături de cele ale pedagogilor, care au activat aici și s-au dedicat cu trup și suflet  misiunii apostolice. Or, a menține flacăra aprinsă a științei de carte și a dragostei de neam într-o școală mică, de la o periferie a orașului, e cu mult mai complicat decât în una din centrul lui sau din localitățile rurale mari și cu vechi tradiții cărturărești.

Clădirea școlii se păstrează în starea inițială, așa cum au proiectat-o arhitecții ei, doar cu unele îmbunătățiri. În prezent ea are 8 săli de clase, sală sportivă, sală de festivități, bibliotecă și cantină. Teritoriul ei este amenajat la fel de grijuliu și cu gust ca și curțile gospodarilor de frunte din Roșa Stânca.

Școala de la Roșa Stânca, numită oficial Școala medie incompletă nr. 17, deschisă în perioada austriacă pentru populația românească din suburbie,  își confirmă pe deplin statutul. Istoria ei este luminoasă, cum luminoasă este și știința de carte. În primul an de la înființare școala a primit în cele patru încăperi de clasă 124 de băieți și 123 de fete. O parte din obiecte erau predate și în limba germană. Elevii erau îndrumați de profesorii Vasile Scripneciuc, Ion Palaghean, Teodor Cojocaru și Nicolae Cernușca.

În perioada interbelică (1918-1940) școala de la Roșa Stânca avea 5 clase. Documentele din anul 1929, care s-au păstrat, atestă că aici însușeau știința de carte 114 băieți și 95 de fete.

În perioada sovietică (1940-1941, 1944-1990) Școala nr.17 și-a menținut statutul de predare a obiectelor în limba română. Până în anul 1961 a fost școală de șapte clase, iar din 1961 încoace – de opt clase. Din 1991, când Ucraina a devenit stat independent, în locul limbii și literaturii ruse s-a trecut la studierea limbii și literaturii ucrainene. În mod tradițional, în școală se studiază limba franceză, ca limbă străină. Însă din 2007, în clasele primare a început studierea limbii engleze.

În decursul istoriei sale de 112 ani, Școala de la Roșa Stânca a fost condusă de 15 directori, atestați documentar. Se știe că în 1929 aici era director Vasile Gârbu. În perioada anilor 1935-1944 școala a fost condusă de Ana Bubenic. În primii ani postbelici – 1945-1948 – funcția de director a fost îndeplinită de Dumitru Stincovâi. Apoi au urmat Mihai Cașin (1948-1963), Vasile Cerchez (1963-1965), Vladimir Glugovschi (1965-1970), Ștefan Lazarovici (1970-1974), Vasile Laiu (1974-1976), Grigore Gubleac (1976-1979), Emanuel Țintilă (1979-1982), Domnica Gurduna-Svijinsca (1982-2002), Alexandru Rusnac (2002-2007), Pavel Cozma (2007-2014). Din 2014 și până în prezent director al Școlii medii incomplete nr. 17 este Ludmila Pușcariova.

În momentul de față pedagogii de la Școala din Roșa Stânca pregătesc o acțiune extrașcolară, în cadrul căreia vor fi prezentate pagini luminoase din istoria seculară a acestei instituții de învățământ.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com


n3 n8
n6 n7-3 n7-1n7-2

 

Lasă un răspuns