La Storojineţ se încheie construcţia podului peste râul Siret

21 10 2021 INFO 3

Acest pod a fost deteriorat în timpul inundaţiilor şi reconstruirea lui durează circa zece ani. Locuitorii oraşului, care trăiesc în această parte (5 mii de persoane), pentru a ajunge cu automobilul pe celălalt mal al râului, trebuie să facă un înconjor de 15 kilometri. Din lipse de finanţe lucrările de reparaţie au fost suspendate. În anul 2019 Direcţia infrastructură, construcţii capitale şi exploatarea drumurilor s-a apucat serios de reluarea lucrărilor. „Am corectat documentaţia de proiect, am anunţat un tender, a fost determinat învingătorul şi am asigurat finanţarea. Toate acestea atestă despre eficienţa activităţii echipei de administrare”, a declarat şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk, care a vizitat obiectivul.

21 10 2021 INFO 1

Repararea podului de la Storojineţ este efectuată în cadrul Programului Preşedintelui Ucrainei „Marea construcţie”. Antreprenorul lucrărilor este Compania „Construcţii rutiere energetice”. Din Bugetul de stat au fost alocate 17 milioane grivne, notează Serviciul de presă al ARS Cernăuţi.

21 10 2021 INFO 2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий