Lângă Bahmut apărătorii ucraineni au ocupat zece poziții ale inamicului

15 05 F 3

Înaintarea trupelor ucrainene în direcția Bahmut este primul succes al operațiunilor ofensive în cursul operațiunii de apărare a acestui oraș, a declarat comandantul Forțelor Terestre, Oleksandr Syrski, citat de RBK-Ucraina.

„Ultimele zile ne-au arătat ca putem înainta și distruge inamicul chiar în condiții extrem de dificile. Luptăm cu o resursă mai mica decât inamicul. În același timp, reușim să-i distrugem planurile. Și aceasta datorită militarilor noștri  care luptă cu agresorul, depășind cea mai înaltă limită a capacităților umane”, a subliniat el.

În același timp, Oleksandr Syrski a accentuat că acesta a fost doar un succes parțial. Și așa ar trebui să fie perceput, fiindcă operațiunea de apărare a orașului Bahmut continuă. Potrivit generalului ucrainean, toate deciziile necesare apărării au fost luate. Toate scenariile posibile pentru desfășurarea evenimentelor au fost elaborate cu comandanții chiar la fața ostilităților.

Ieri, Ministerul Apărării a anunțat că Forțele de Apărare au ocupat mai mult de zece poziții rusești lângă Bahmut. Între timp, potrivit DeepState, invadatorii au pierdut pozițiile în raionul Bahmut, dar înaintează în oraș.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий