Lecții la distanță, dar nu și dorința de a învăța

20 03 2020 LC site Opriseni

20 03 2020 LC site Opriseni 2
Regimul de carantină a adus în școli o liniște totală, probabil că este o încercare serioasă atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Învățământul la distanță, unica formă eficiență în aceste condiții, este aplicat și la Școala medie din Oprișeni, raionul Hliboca.

–Zilnic la școală  este un număr redus pe persoane – schimbul de serviciu, explică Nicolae Bodnariuc, directorul acestei instituții de învățământ.  Lecțiile nu au fost anulate, doar elevii nu sunt în vacanță. Fiecare clasă are Viber-ul ei și prin el profesorii țin legătura cu elevii. Prin poșta electronică le expediază temele, exercițiile, problemele, verifică însușirea materialului.  Facem tot posibilul ca elevii să nu rămână în urmă în ceea ce privește însușirea programelor de învățământ. Viitorii absolvenți, folosindu-se de site-ul Ministerului de Învățământ, se pregătesc pentru susținerea testelor independente externe. Profesorii noștri lucrează și individual cu elevii, care s-au decis să-și continue studiile la instituții de învățământ superior. Regimul de carantină va trece, dar elevii trebuie să aibă cunoștințe trainice.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий