Legea privind învățământul secundar din Ucraina, pe masa lui Zelenskyi

71d501ba253e2f353527cef46ec928e10

Parlamentul Ucrainei  a respins proiectul de rezoluție cu nr. 0901-P „Cu privire la abolirea deciziei Radei Supreme din Ucraina din 16 ianuarie 2020 privind adoptarea în a doua lectură a proiectului de lege „ Cu privire la învățământul secundar”. Documentul a fost susținut  cu  58 de voturi din necesarul de 226. Acum legea respectivă poate fi semnată de președintele Radei Supreme Dmytro Razumkov și președintele Volodymyr Zelenskyi, după care va fi pusă în aplicare. Inițiatori proiectului de rezoluție 0901-P sunt membri ai facțiunii „Platforma de Opoziție — Pentru Viață” Natalia Korolevskaia și Myhailo Papiev. De menționat că Papiev a fost guvernatorul regiunii Cernăuți, până la Euromaidanul din 2014.

Reamintim că la 16 ianuarie 2020, Rada Supremă a Ucrainei a votat în a doua lectură proiectul de lege „Cu privire la învățământul secundar din Ucraina”. Potrivit legii, articolul 7 al legii lingvistice nu va fi aplicat în școlile private. De menționat că aceasta a fost una din cerințele înaintate de Ungaria în conflictul cu Ucraina pe marginea legilor cu privire la educație și statul limbii de stat.  Potrivit Ministerului Educației, legea prevede câteva  modele de studiere a limbii ucrainene în școli. Articolul respectiv al legii a fost elaborat  după numeroase consultări cu reprezentanții minorităților naționale și recomandările Comisiei de la Veneția, anunță  Ministerul Învățământului.

Pentru elevii din școlile cu predarea în limbile  minorităților naționale va fi aplicat un model special. În ciclul primar  elevii  vor învăța în limba maternă, concomitent  cu studierea limbii de stat. În clasa a 5-a, cel puțin 20% din materiile  de studiu vor fi  predate în limba ucraineană, cu o creștere treptată a volumului predării în limba ucraineană,  care în clasa a 9-a trebuie să constituie  40% . În clasele superioare, cel puțin 60% din obiectele de studiu  vor fi predate în limba de stat.

Instituțiile private  de învățământ mediu care funcționează pe banii alocați de persoane fizice sau juridice au dreptul de a alege în mod liber limba procesului educațional, dar în același timp sunt obligate asigure ca elevii acestor instituții să cunoască limba ucraineană în conformitate cu standardele de stat.

În școlile cu predarea în limba rusă  în ciclul primar elevii vor studia în limba maternă concomitent cu studierea limbii ucrainene. Începând din clasa a 5 -a,  80 % din obiectele de studiu vor fi predarea în limba de stat, adică ucraineană.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий