LEVCIC: În 2018 statele membre  NATO au acordat Ucrainei asistenţă logistică în valoare de 45 milioane dolari

levcic (1)

În 2018  Statele Unite, Lituania, Marea Britanie și Canada au acordat Ucrainei arme letale și mijloace militare în valoare de peste 45 de milioane de dolari americani. Anunţul a fost făcut de către Valentyn Levcic, șeful interimar al Direcției Principale de Cooperare Militară și Operațiuni de Menținere a Păcii al Statului Major General al Forțelor Armate din Ucraina, scrie UNIAN.

«În acest an am primit asistență logistică în valoare de peste 45 de milioane de dolari. Peste 44 de milioane din această sumă o reprezintă asistența tehnică: sisteme de rachete antitanc, stații de control contraatac, dispozitive de vizibilitate de timp noapte ș.a.  Aproximativ 500 mii dolari SUA ajutor umanitar «, a spus Levcic.

Potrivit oficialului militar, în perioada dintre anii 2014-2018 Forțele Armate din Ucraina au primit asistență  sub formă de resurse materiale din partea a 20 de state.

«Asistența tehnică a constat din dispozitive de vizibilitate pe timp de noapte, echipamente de comunicații, echipamente de dezamorsare a minelor, arme antitanc, etc., în valoare de peste 292 milioane dolari, precum și alte dotări medicale și de rezervă, în valoare de circa 56 milioane de dolari» — a spus Levcic.

Reamintim că Lituania a devenit primul stat membru al NATO care a decis să furnizeze Ucrainei arme letale.

Добавить комментарий