„Libertatea Cuvântului”: Antologie lirică

13 02 2021 LC POEZIA

Vasile TĂRÂŢEANU

SONET

Unde vei găsi cuvântul

ce exprimă adevărul? 

M. Eminescu

Totul depinde de-un cuvânt,

ce adevărul îl exprimă.

Şi nu contează doar pe rimă,

ci pe un suflet în frământ.

 

Rostit el alte guri animă.

Prin secoli face legământ

şi plânsul îl preface-n cânt

Gura de sfânt ce-i anonimă.

 

Totul depinde de-un cuvânt,

de înălţarea lui sublimă,

crescând ca pâinea din pământ

 

Şi să nu-l spui ar fi o crimă,

căci el în suflete răsfrânt

nu poate fi numai veşmânt.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий