Grigore PETRESCU-ROTARU
FÂNTÂNARUL NEAMULUI
Mă cobor în adâncuri de hume
Nu după aur, argint ori cărbuni,
Ci după apă vie, ce-n lume
Poartă numele sacru – „străbuni”.
Sub rădăcini de pelin şi de nalbă,
La hotarul din miez de moşie,
Plânge cu roşu Fântâna cea Albă
Deasupra celor făr’ de sicrie!
Din seve de stejari şi de sângeri
În Valea Cosminului sfântă,
Arcaşii lui Ştefan iau chipuri de îngeri
Şi-n luptă din nou se avântă!
Ruinele cetăţii Ţâţânei
Tresar pe la Roşa sub iarbă,
Când din adâncul durut al ţărânii
Prin glasuri de daci ca să fiarbă.
Pe maluri de Nistru Hotinul
De-o mie de ani ne tot spune:
Când ţi-e prieten străinul,
Măna pe armă nu pune!
Mă cobor în adâncuri de hume
Nu după aur, argint ori cărbuni,
Ci după apă vie, ce-n lume
Poartă numele sacru – „străbuni”!
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com