Lituania respinge fără drept de apel legalizarea căsătoriilor homosexuale

Baltijas_Asamblejas_XL

Parlamentul Lituaniei a respins o propunere legislativă care ar fi legalizat parteneriatele între persoane de același sex.

Doar 29 de membri ai Parlamentului Lituaniei au votat în favoarea propunerii legislative care prevedea căsătoriile homosexuale, în timp ce 59 au fost împotrivă, la 20 s-au abținut.

Niciun membru al coaliției de Guvernământ nu a votat în favoarea deciziei. Mai mult, proiectul a fost complet respins de parlamentari, aceștia votând ca actul normativ să nu mai fie supus revizuirii.

„Conform sondajelor, peste 80% dintre lituanieni sunt clar împotriva oricărei forme de parteneriat între persoane de același sex și numărul depășește 90% în rândul votanților partidului de guvernământ”, a afirmat  Vytautas Sinica, profesor de științe politice la Universitatea din Vilnius.

„Din păcate, a devenit un obicei prost ca în Lituania să nu se voteze conform voinței majorității, ci pentru a face pe plac mass-mediei liberale și birocraților de la Bruxelles. Se încearcă fisurarea consensului național asupra problemelor morale și asta se vede la partidul conservator Uniunea Patriei, unde cei mai tineri membri care se declară conservatori votează împotriva familiei naturale. Această decizie, deși nu are mari efecte, marchează o turnură binevenită pentru votanții tradiționali din Lituania”, a precizat Simica.

În Lituania s-a votat recent Legea Coabitării de Comun Acord, al cărei scop este să se ocupe de problemele practice ale persoanelor care locuiesc împreună. Actul se referă la prieteni, frați/surori adulți, monahi, etc, oricine locuiește împreună fără a fi vreun sentiment la mjloc. Aspectul emoțional este considerat nesemnificativ în proiectul de lege respectiv. Totuși, proiectul precizează clar că cuplurile care trăiesc împreună și care nu declară că doresc să se căsătorească și  nu pot avea copii, nu pot fi considerate o familie.

Lituania are o populație de peste 2 milioane de locuitori, fiind o țară majoritar catolică și este considerată una dintre cele mai conservatoare din Europa, rămânând una dintre țările europene care nu recunoaște niciun fel de uniuni între persoanele de același sex.

Добавить комментарий