Luni vor fi reluate cursurile în școlile din Cernăuți

maxresdefault-3

Serghii Martiniuk, șeful Direcției orășenești de învățământ Cernăuți a anunțat reluarea cursurilor în unitățile de învățământ din centrul regional. Funcționarul a precizat că cursurile școlare vor fi reluate începând cu data de 26 februarie.

„Cursurile în unitățile de învățământ din Cernăuți vor fi reluate în data de 26 februarie. Potrivit informațiilor, la 16 februarie din cauza virozelor respiratorii în cele 43 de instituții școlare din Cernăuți absența elevilor era de 20%. În timpul de față doar 11,4%”, a declarat Martiniuk.

Începând cu ziua de azi la Cernăuți au fost confirmate 2.946 cazuri de infecții respiratorii acute, dintre care 2.165 se referă la copii. În total, în unitățile sanitare din Cernăuți sunt internate 65 persoane, 49 dintre care sunt copii. În comparație cu săptămâna trecută, incidența de îmbolnăvire a scăzut cu 3,7%.

Добавить комментарий