„Luptător pentru libertatea cuvântului românesc” – La 15 noiembrie se împlinesc 95 de ani de la naşterea lui Vasile Levițchi

000-DSC_3219

În literatura, care s-a scris în circa o sută de limbi în spaţiul sovietic la mijlocul secolului al XX-lea, a existat fenomenul „şaize-ciştilor”. Născută de aşa-numitul „dezgheţ hruşciovist”, acea respiraţie liberă a pătruns printre cuvinte până la izvoare, împrospătând sufletul şi imaginaţia creatorului de valori spirituale cu mesajul de dăinuire veşnică a naţiunii sale, cu aspiraţiile artei descătuşate de strictele canoane ideologice. Deşi nu s-a accentuat special, dar scrisul românesc din nordul Bucovinei l-a avut atunci pe Vasile Leviţchi, care a acţionat în acel spirit. Ba şi mai mult – el a servit drept punte de legătură între literatura interbelică din Bucovina şi cea care revenea la tradiţie din „Bucovina sovietică”. După cum vor remarca mai târziu unii critici şi istorici ai literaturii, „plasat în contextul literar al Bucovinei în timpul luptei purtate pentru libertatea cuvântului românesc, Vasile Leviţchi împărtăşeşte idealurile mişcării de la „Iconar”, avându-l în frunte pe Mircea Streinul”. Iar Mircea Streinul este considerat unul dintre cei mai de vază reprezentanţi ai literaturii bucovinene interbelice. În 1965, la Editura „Carpaţi” din Ujgorod vede lumina tiparului placheta de versuri a lui Vasile Leviţchi „Preludiul Primăverii”. Este prima carte a unui autor român apărută în grafie latină după 1944. Este prima rândunică, ce a anunţat că va sosi totuşi „primăvara” deşteptării spiritului naţional românesc.

La finele anilor 60 la Cernăuţi este fondat ziarul „Zorile Bucovinei”, avându-l ca redactor-şef pe poetul Vasile Leviţchi. Şi tot el a condus cenaclul de pe lângă această publicaţie, care s-a transformat, după cum spune llie Tudor Zegrea, într-o „adevărată şcoală de literatură şi cultură”. La şedinţele cenaclului participau numeroşi scriitori, unii deja afirmaţi, alţii în curs de afirmare: Ion Gheorghiţă, llie Motrescu, Mircea Lutic, Grigore Bostan, Grigore Crigan; mai tinerii Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâţeanu, llie T. Zegrea, Simion Gociu, Ştefan Hostiuc. Vasile Leviţchi a fost învinuit de către Comitetul regional de partid că acordă prea multă atenţie culturii şi ignorează fruntaşii în întrecerea socialistă, fiind obligat să demisioneze din postul de redactor-şef al publicaţiei.

La Universitatea cernăuţeană, unde şi-a găsit tărâm de activitate după scurta aflare pe „puntea de comandă” a „Zorilor Bucovinei”, reuşind să-i dea cursul corect, a fost iubit şi idolatrizat de studenţi, însă în 1975 este obligat să plece şi de la universitate, unde reuşise să promoveze o pleiadă de tineri scriitori, cu gândirea descătuşată. Rămas fără serviciu, s-a dedicat traducerilor din literatura rusă şi cea universală, pentru unele edituri din Chişinău.

Unul dintre cei mai buni studenţi ai săi, Arcadie Suceveanu, va scrie într-o schiţă de portret următoarele: „La începutul deceniului opt (secolul trecut), la Cernăuţi luase naştere un Cerc literar semiclandestin, o mică şcoală literară. Câţiva tineri „insurgenţi”, între care llie T. Zegrea, Ştefan Hostiuc, Vasile Tărâţeanu, Simion Gociu şi subsemnatul, ne-am consolidat sub flamura idealului poetic, încercând să menţinem prin scrisul nostru spiritul românesc în Nordul înstrăinat al Bucovinei, să rezistăm tentativelor de „turcire” şi prostituare ideologică. Mentorii noştri nedeclaraţi, dar acceptaţi de toţi, erau profesorii şi poeţii Vasile Leviţchi şi Grigore Bostan. Atunci când nu ne întâlneam acasă la llie T. Zegrea ori la Vasile Tărâţeanu, veneam la domnul profesor Leviţchi, în a cărui casă au avut loc multe din neuitatele noastre „ceaiuri literare”… Scriitorul traversa una din perioadele sale cele mai grele, când, îndepărtat de la catedră, pus pe linie moartă, era nevoit să salahorească la nişte traduceri pentru a putea supravieţui. Astfel, generaţia noastră – despre care pot afirma fără teamă de exagerare că este cea mai valoroasă generaţie de scriitori bucovineni din perioada postbelică, prima care a încercat să reînnoade firele tradiţiei cu poezia „iconarilor” – îi datorează formarea personalităţii sale artistice, atât cât o are, poetului şi profesorului Vasile Leviţchi. Existenţa sa în lumea spirituală românească a Cemăuţiului, dar mai cu seamă prezenţa sa ca „factor reactiv” în anturajul studenţilor şi al tinerilor de creaţie a însemnat nespus de mult”.

În iureşul evenimentelor de la sfârşitul anilor optzeci şi începutul anilor nouăzeci, Vasile Leviţchi se simte atras de publicistică, implicându-se în lupta pentru limba română, pentru revenirea la grafia latină, pledând în apărarea valorilor româneşti din Bucovina sa natală, toate acestea fiind reflectate în rubricile susţinute în diverse publicaţii.

El a tradus cel mai mult din operele de referinţă ale literaturii ruse, dar şi din cea ucraineană – din creaţii de Lesea Ukrainka, luri Fedkovyci, Olga Kobylianska, Volodymyr Sosiura, Mykola Tereşenko, Dmytro Pavliciko şi Volodymyr Luciuk.

Sub îngrijirea unuia dintre eminenţii săi elevi a apărut un volum de memorii despre Vasile Leviţchi. În el „patriarhul scrisului românesc din Bucovina” este caracterizat şi apreciat de oameni de litere din Ucraina, România şi Republica Moldova.

Lasă un răspuns