Maia Sandu va întreprinde o vizită în Ucraina în luna ianuarie

sandu

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, va întreprinde o vizită în Ucraina în luna ianuarie 2021. Despre organizarea vizitei la Kiev, dar și alte subiecte a discutat astăzi, Maia Sandu cu Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba. Într-o postare pe o rețea de socializare, Maia Sandu a menționat că în cadrul întrevederii a mulțumit pentru felicitarea transmisă de  președintele ucrainea Volodymyr  Zelenskyi.

„Am discutat despre inițierea unei colaborări imediate în vederea relansării relațiilor bilaterale, care au stagnat patru ani. Am accentuat necesitatea cooperării în ceea ce privește integrarea europeană, fortificarea securității în regiune, inclusiv prin rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean, asigurarea securității energetice, îmbunătățirea infrastructurii în regiune, precum și facilitarea schimburilor comerciale.

Am reiterat sprijinul reciproc pentru integritatea teritorială și suveranitatea fiecărui stat. Am convenit să pregătim organizarea vizitei la Kiev pentru luna ianuarie», a precizat Maia Sandu.

Amintim că președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyi, a felicitat-o telefonic pe Maia Sanda pentru victoria obținută la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și a invitat-o să efectueze o vizită în Ucraina.

Într-un interviu acordat agenției ucrainene RBC, Maia Sandu, de asemenea, a declarat că se va întâlni în curând cu președintele Zelenskyi.

În plus, după anunțarea rezultatelor alegerilor, Maia Sandu a declarat că Republica Moldova va construi relații de prietenie cu Ucraina.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий