Mândrul fiu al Olteniei 

25 01 2023 Ф 1

In memoriam

El s-a născut în luna când în cuptoarele românilor se rumeneşte pâinea din noua recoltă de grâu, adunată în hambarele Patriei. A sosit în casa părinţilor săi la începutul lui Gustar, ca un dar al Domnului, în frumosul oraş de la Dunăre, locul, unde „Dumnezeu a vrut să-şi arate oamenilor dărnicia”. Glorioasa istorie a acestui municipiu păstrează în ea urmele lui Traian, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul.

Îndepărtata lui copilărie a început pe plaiurile dunărene, pline de legende, unde gloria strămoşilor „a legat generaţie de generaţie, născând şi perpetuând sufletul românesc”. În Dunărea cea albastră, cerul azuriu de vară îşi priveşte şi potriveşte faţa sa senină. A primit un mândru  nume ca să-l poarte cu demnitate pe drumurile vieţii, fiind crescut şi educat într-un mediu de  doină şi baladă, de tradiţie şi de înalt patriotism, între părinţi şi bunici cu dragoste de Biserică, Neam şi Limbă, care păstrau cu sfinţenie obiceiurile şi datinile strămoşeşti.

De aici, de la „Porţile de Fier”, s-a pornit tânărul ofiţer de grăniceri, Nicolae Nicolovici, cu sentimentul iubirii de neam, spre semeţele piscuri ale Carpaţilor, oprindu-se în vechea şi istorica Bucovină, unde dăinuie sufletul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. În timpul vieţii sale, a vizitat oraşul lui Alxandru cel Bun, măsurând cu pasul străzile, pe unde a trecut nemuritorul Mihai Eminescu. A participat activ la numeroasele manifestări culturale ale românilor din actuala regiune Cernăuţi, aducând argumente convingătoare la stabilirea adevărului despre masacrele sângeroase de la Lunca şi Fântâna Albă din iarna şi primăvara anului 1941. Şi-a adus marele său aport în procesul de înveşnicire a memoriei ostaşilor români, căzuţi pe câmpurile de luptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, osemintele cărora odihnesc în pământul ţinutului mioritic, stabilind plăci comemorative în cimitirele din localităţile Voloşcova şi Horecea Mănăstirii. A trudit la apariţia „Cărţii Durerii” şi a „Dicţionarului martirilor români”, scoţând din anonimat numele a peste 5 mii de martiri, nimiciţi de către maşina infernală de represalii a primului stat socialist din lume.

Pentru munca-i depusă pe altarul slujirii Patriei şi Neamului, s-a învrednicit de Titlul de Excelenţă, înaltă distincţie a Consulatului General al României la Cernăuţi, oferit în 2019, de către Excelenţa Sa, Doamna Irina Loredana Stănculescu, Consul General.

Numele luminos al colonelului Nicolae Nicolovici va dăinui veşnic pe coperta cărţilor despre martirii neamului românesc, apărute în perioada anilor 2012-2022, coautor al cărora este. Mândrul fiu al Olteniei a lăsat urme adânci în pământul Patriei străbune.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi 

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий