Summit-ul Ucraina-Europa de Sud-Est, care a avut loc recent la Odesa, a fost al patrulea consecutiv și a adus atât rezultate pe deplin prevăzute, cât și unele momente neașteptate. De exemplu, participarea Președintelui sârb, Aleksandar Vucic, care a efectuat prima sa vizită în Ucraina în cei 12 ani de când se află la putere. În general, la summit au participat reprezentanți din 12 țări, inclusiv Președintele nou ales al României, Nicușor Dan, care a confirmat disponibilitatea Bucureștiului de a sprijini Kievul la toate nivelurile, precum și de a participa la eforturile de a obține o pace justă și durabilă și la procesul de reconstrucție postbelică. Aceasta a fost, de asemenea, prima vizită în Ucraina a liderului român de la alegerea sa. În timp ce sosirea tuturor participanților la summit a fost cunoscută dinainte, vizita lui Vucic a fost o surpriză, mai ales în contextul recentei sale vizite la Moscova, unde s-a alăturat tradiționalei „marcări a victoriei” în luna mai, în compania altor „prieteni” consacrați ai Kremlinului. Evident, Kremlinul nu a apreciat această întoarcere bruscă a Belgradului, care poate fi descrisă doar ca o trădare. În schimb, Vucic însuși nu vede nici trădare, nici o problemă, susținând că are „prieteni” atât la Kiev, cât și la Moscova, pe baza „frăției slave”.
Summit-ul de la Odesa a fost cel de-al patrulea forum de acest tip lansat în 2023. Obiectivul său principal este de a consolida cooperarea regională și de a combate consecințele războiului declanșat de Rusia în centrul Europei și de a consolida securitatea regiunii. Este ceea ce scrie în declarația summit-ului, care, printre altele, condamnă războiul Rusiei împotriva Ucrainei și solicită sancțiuni mai dure împotriva țării teroriste. Iar Vucic este singurul dintre participanții la summit care nu a semnat această declarație colectivă. Echipa Președintelui sârb a explicat această mișcare spunând că țara sa „rămâne consecventă în politica sa de neutralitate militară și de evitare a implicării în crizele internaționale”. În același timp, vorbind la summit-ul de la Odesa, Vucic a asigurat că Serbia sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și este gata să ajute la reconstrucția unuia sau a două orașe sau regiuni ucrainene pentru a „demonstra clar sprijinul pentru ucraineni”. Merită menționat faptul că Serbia a fost una dintre cele două țări din Europa care nu s-a alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei pentru invazia acesteia în Ucraina, alături de Belarus, un susținător tradițional al Kremlinului. În același timp, Președintele sârb Vucic a respins în repetate rânduri afirmațiile potrivit cărora întreține legături strânse cu Putin și a asigurat că țara sa nu este „calul troian” al Moscovei în Europa. Aceasta este o manevră care se apropie de manipulare și care merge în ambele sensuri. În acest fel, Belgradul încearcă să se echilibreze între Moscova și Kiev. Astfel, după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, Serbia nu s-a alăturat sancțiunilor UE împotriva Moscovei, iar Vucic însuși a declarat în mod repetat că țara a rămas neutră din punct de vedere militar și nu a furnizat arme nici uneia dintre părțile implicate în război, dar a oferit ajutor umanitar Ucrainei. În același timp, mass-media occidentale au relatat despre contracte între producătorii sârbi de arme și companii europene care furnizează muniție Ucrainei. În mai 2025, Serviciul de informații externe al Rusiei a acuzat în mod deschis Belgradul că a „înjunghiat-o pe la spate”, sugerând că producătorii sârbi de arme vindeau arme și muniții Ucrainei prin intermediari. Ofițerii de informații ruși văd un scop evident în astfel de acțiuni — „uciderea și mutilarea personalului militar rus și a populației civile din Rusia”. În urmă cu un an, în iunie 2024, Financial Times a raportat că volumul exporturilor de muniții din Serbia, care ulterior au intrat în Ucraina prin intermediul unor terți, s-a ridicat la aproximativ 800 de milioane de euro. Președintele Serbiei, la rândul său, nu a negat acest lucru, numind cifra „în general exactă”. De asemenea, el a menționat că exportul de muniții face parte din „relansarea economică” a țării, dar că armele sârbești nu sunt vândute direct Ucrainei sau Rusiei.
Serbia este adesea numită „Rusia în miniatură”, dar aici Moscova însăși a contribuit la crearea acestei imagini, pe baza propriei sale narațiuni imperiale despre „inseparabilitatea destinului istoric” al celor două țări. Se pare că nu vom auzi nimic nou aici, deoarece aceasta este o abordare complet tradițională folosită de Kremlin pentru a modela narațiuni care îi sunt favorabile. În același timp, oficialii sârbi explică relațiile lor prietenoase cu Moscova prin faptul că Belgradul contează pe sprijinul Moscovei în nerecunoașterea Kosovo, care s-a separat de Serbia. Într-adevăr, Rusia a sprijinit în mod constant Serbia pe scena internațională. De mai multe ori în istorie, atunci când Serbia s-a aflat într-o izolare internațională aproape completă din cauza războiului din Iugoslavia, Rusia a fost cea care a devenit un colac de salvare pentru ea. Dar, în ciuda tuturor beneficiilor sprijinului rusesc, nici Vucic și nici Serbia nu sunt pregătite să intre în vârtejul unei astfel de „prietenii”. Sârbii își amintesc cum este războiul, așa că unul dintre principiile lor de bază este menținerea păcii. În ciuda faptului că sârbii au o cerere de restabilire a justiției istorice în Kosovo și că majoritatea dintre ei sprijină Rusia, este puțin probabil să fie dispuși și motivați să se alăture complet unei țări teroriste, cu atât mai puțin cu arme din arsenalul său. Și aici îi salvează talentul lui Vucic și, posibil, capacitatea sa de a manevra sau chiar de a folosi Rusia în avantajul său. Paradoxul relației dintre cele două țări a fost întotdeauna că Serbia s-a comportat întotdeauna ca și cum ar fi fost mai importantă pentru Rusia decât invers, iar o cunoscută zicală sârbă reflectă într-un fel atitudinea țării balcanice față de Imperiul Rus: „Dumnezeu este sus, dar Rusia este departe”.
Prin urmare, din perspectiva rusă, Vucic este un trădător, care ar demonstra prietenie și loialitate, pe de o parte, și încalcă aceleași limite ale „loialității”, pe de altă parte. În mod evident, situația nu se va schimba în viitor, iar Belgradul va continua să își demonstreze „prietenia” cu Rusia până când aceasta își va amenința propria securitate, calea de dezvoltare și cursul spre integrarea europeană. După cum știți, Serbia este candidată la aderarea la UE, astfel încât societatea sârbă va trebui în continuare să aleagă între lumină și întuneric. La urma urmei, Europa este, în primul rând, un teritoriu al legii și al libertății, al valorilor umane, nu al consumarismului sau al nevoilor. Lumea democratică nu poate fi de partea răului, ci trebuie să oprească teroarea rusă în centrul Europei înainte ca aceasta să se extindă la o zonă mai largă.
Taras POPOVYCI,
expert
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com