În ţinuturile de gheaţă ale Nordului îndepărtat a fost dus Petru al lui Nicolae Hoinic, apărut în această lume la 1897, în satul Banila-pe Siret, o frumoasă localitate din Bucovina istorică. Fiind inclus de către autorităţile staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social” pentru nemărginita Uniune Sovietică, românul este arestat în ziua de 13 iunie 1941. La 2 iunie 1942, când în Republica Komi a suflat „vântul cald de vară”, bucovineanul şi-a îndreptat pentru ultima oară gândul său „către tine, dulce ţară”, dorind „să te mai văd” şi „să-ţi sărut câmpiile”, „să-ţi văd codrii răpitori”, închizând ochii pentru totdeauna. A murit cu „şoaptele Nistrului”, cu „suspinul surorilor”, sperând că „într-o sfântă zi cu soare, într-o zi de sărbătoare”, mândra lui Bucovină va fi acoperită de „cerul luminat” şi al ei „braţ din lanţ scăpat”. Cu acest sacru dor, martirul a păşit pe calea veşniciei. După cinci luni, când ţăranul se afla „în singurătatea pământului nordic”, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, pe data de 21 noiembrie, îl condamnă la 10 ani de lagăr. Soţia, Natalia, născută în 1900, cu copiii: Petru, născut la 1934; Silvia, născută la 1936; Radu, născut la 1937, apucă drumul suferinţelor spre stepele kazahe.
A doua zi, 3 iunie, aflată în locul exilului din Kazahstan, „într-un tărâm de păsări fulgerate”, tânăra Natalia a lui Gheorghe Cnapic din Tărăşeni, fostul raion Hliboca, născută la 1918, este arestată de către autorităţile comuniste şi condamnată la 8 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru agitaţie antisovietică”. Şi a pornit românca spre împărăţia infernului „cu hronicul în spate”, unde sunt „nopţile în ţinte vechi bătute”.
La 7 iunie, în lagărul bolşevic din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, în „ţinuturile încă necunoscute”, se stinge din viaţă Vasile al lui Teodor Albota, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui în localitatea Nepolocăuţi din Bucovina, în 1880. Este ferecat în lanţuri pe data de 17 iulie 1940, fiind acuzat de „activitate trădătoare”, Au început atunci „să plângă doinele bătrâne”, care veghează „cenuşa marilor noştri morţi”.
Nicolae al lui Constantin Drogan s-a născut în frumoasa Basarabie, provincie „cu un sacru nume”. A întâmpinat primul răsărit de soare la 1914, într-un mândru sat din judeţul Orhei. Îşi îndeplinea datoria faţă de Patria dragă, „preamărind zilele ei”, când a nimerit în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS. În toamna sângerândă a lui 1940, pe data de 28 noiembrie, este încătuşat soldatul Armatei Române, care se întorcea acasă. N-a avut norocul să ajungă la baştină. Interogatoriile feroce au durat 18 luni. În ziua de 9 iunie 1942, românul va primi 5 ani de temniţă „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. În drum spre blestematele lagăre staliniste, tânărul se ruga ca Ţara strămoşilor săi, dacă „n-om veni prin vorba prea săracă”, „tu află despre noi”, fiindcă „te iubim”.
Pentru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com