Meritele față de Bucovina ale unui profesor din Oprișeni

Screenshot_1

Pedagogul rămâne pedagog pentru toată viața, chiar dacă s-a pensionat și nu mai are ore la școală. Pentru cei care-l înconjoară, pentru consăteni el ține lecții zilnice, lecții de viață. Aceasta se referă și la domnul Pintilie BILEŢCHI din Oprișeni, raionul Hliboca. Zilele acestea dumnealui și-a marcat jubileul de 85 de ani. A fost omagiat la școala dragă, unde a muncit o viață, în prezența actualilor elevi și profesori. Au venit să-l felicite primarul satului Nicolae Popovici, președintele Consiliului veteranilor din raion, Silvian Boico, precum și președintele Consiliului Regional, Ion Muntean, care i-a înmânat distincția „Pentru merite în fața Bucovinei”.

– Care sunt meritele mele în fața Bucovinei? – se întreabă veteranul învățământului public, Pintilie Bilețchi. Locuitorii Oprișeniului care au trecut de vârsta de 50 de ani toți sunt foștii mei elevi, i-am învățat istoria, geografia și în afară de materialul din manuale le-am insuflat dragostea față de istoria satului și ținutului natal, i-am convins că un loc mai frumos de pe planetă nu există decât Oprișeniul nostru din pitoreasca Bucovină. Cu acest scop am și adunat primele exponate, care au stat la baza Muzeului satului – visul meu dintotdeauna realizat excelent de continuatorul meu, de profesorul de istorie și actualul director al școlii, dl Nicolae Bodnariuc.

Sunt fericit că am avut un elev excelent – pe Dumitru Covalciuc, o enciclopedie mobilă a Bucovinei, care a avut dragoste mare față de istoria neamului, insistență și răbdare de a lucra cu documentele de arhivă. Într-o bună zi i-am zis: „Dumitre, ai scris monografii despre alte localități din Bucovina. E timpul și datoria să te apuci și de monografia Oprișeniului”. Mă bucur din suflet că avem posibilitate să ținem în mâini o astfel de carte. Este cartea de căpătâi al regretatului Dumitru Covalciuc. De asemenea, mă bucur că ai mei consăteni i-au ridicat un bust lui Ștefan cel Mare, că se pregătesc să ridice și bustul domnitorului Alexandru cel Bun, în hrisoavele căruia a fost menționat pentru prima dată satul Oprișeni. Faptul că locuitorii satului țin la istoria lui bogată și interesantă de șase veacuri este și un merit al meu, de profesor de istorie.

Lasă un răspuns