Merkel: Germania nu va deveni dependentă de gazele ruseşti

61662060

Cancelarul Merkel Germania susţine că ţara sa nu va deveni dependentă de gazele ruseşti din cauza proiectului Nord Stream 2.

Germania nu va deveni dependentă de gazele ruseşti din cauza proiectului Nord Stream 2, a susţinut joi cancelarul Angela Merkel. Ea a insistat că Ucraina trebuie să rămână o ţară de tranzit pentru gazele livrate de Rusia, informează Reuters.

“Devenim dependenţi de Rusia din cauza acestei a doua conducte de gaz? Eu zic că nu, dacă ne diversificăm în acelaşi timp″ sursele de aprovizionare, a declarat Merkel la Bratislava, unde s-a întâlnit cu liderii ţărilor din Grupul de la Visegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria).

Potrivit unor surse diplomatice, Germania face presiuni asupra altor state europene pentru a bloca o propunere a Uniunii Europene de reglementare a Nord Stream 2, înaintea unei reuniuni importante programate vineri pe această temă; principala problemă ar fi să convingă Franţa.

În prezent, Rusia livrează gaze naturale Germaniei printr-o mai multe conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, compania rusă Gazprom şi firmele europene E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, care presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Capacitatea de transport a gazelor ruseşti pe ruta alternativă la cea prin Ucraina ar urma să se dubleze, ajungând la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Preşedintele american Donald Trump a criticat de mai multe ori proiectul, iar în ianuarie anul acesta, administraţia de la Washington a trimis o scrisoare companiilor germane implicate, ameninţând cu sancţiuni. Ambasada americană de la Berlin a confirmat atunci, pentru AFP, o dezvăluire a cotidianului Bild legată de presiunile Statelor Unite împotriva facilitării exportului de gaze din Rusia.

Добавить комментарий