Miliţia îi cheamă pe cetăţeni să fie mai atenţi cu lucrurile personale

În caz contrar, portmoneele, telefoanele mobile şi alte lucruri personale se pot pomeni la persoanele cu „mâna lungă”. Cel mai des lucrurile personale dispar în timpul călătoriilor cu transportul public.

Un caz similar s-a produs nu demult. O locuitoare a centrului regional a alertat miliţia şi a comunicat că fiul ei a rămas fără portmoneu, în care erau 250 grivne. Miliţienii au reacţionat imediat la apel şi în scurt timp l-au descoperit pe infractor un locuitor al raionului Hliboca. Ulterior s-a constatat că acesta a sustras portmoneul de la băiat în timp ce călătoreau în troleibuz. Copilul nu a simţit cum o mână străină „gospodăreşte” în buzunarul hainei sale, deoarece mijlocul de transport este, ca de obicei, foarte aglomerat. Şi acest infractor a avut în trecut antecedente penale pentru furt. Şi, deoarece nu a dorit să păşească, cum s-ar spune, pe calea cea dreaptă, va trebui din nou să răspundă în faţa legii. Este verificată complicitatea bărbatului la alte cazuri de furt. Iar colaboratorii organelor de menţinere a ordinii amintesc, pentru a câta oară, pasagerilor, să fie cât se poate de atenţi cu lucrurile personale. Neatenţia lor poate fi un moment de scârbă, iar pentru hoţi unul de bucurie şi satisfacţie. Ţineţi minte! În tip ce staţi de vorbă cu un cunoscut sau sunteţi îngândurat, mâna hoţului lucrează destul de liniştit. Acesta sustrage lucrurile personale din buzunarul dumneavoastră şi coboară liniştit la staţia următoare. Uneori hoţii lucrează în perechi. Unul dintre ei fură portmoneul şi-l transmite celui de-al doilea. Pentru a nu deveni jertfă a acestor infractori trebuie să aveţi grijă de buzunare şi poşete, sfătuiesc colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice.

Добавить комментарий