Ministrul de externe al Austriei: Europa are nevoie de o Ucraină care să coopereze atât cu UE, cât şi cu Rusia

Încrederea în Europa, care a fost afectată în urma crizei ucrainene, trebuie restabilită, a declarat ministrul de externe al Austriei, Sebastian Kurz, în cadrul reuniunii de gală a Conferinţei pentru Securitate de la München. „Securitatea europeană suferă din cauza crizei ucrainene. Încrederea trebuie restabilită, dar pentru aceasta este necesară folosirea întregului instrumentar OSCE” – a declarat Kurz, citat de Rador. Şeful diplomaţiei austriece a subliniat importanţa soluţionării crizei din Ucraina. „Avem nevoie de o Ucraină unită, care să dezvolte relaţii economice atât cu UE, cât şi cu Rusia”, a declarat ministrul austriac, atrăgând atenţia asupra faptului că fără Rusia asigurarea securităţii pe continent este imposibilă.

Добавить комментарий